Raisa Enachi – declarație politică – Păstrarea valorilor ţării noastre, a identităţii şi a demnităţii naţionale.

Voi începe prin a vă reaminti că România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Sprijinind Ucraina, nu trebuie uitată identitatea noastră națională, care este un sentiment, de naționalitate, sentimentul nostru de naționalitate.

Arborarea drapelului ucrainean la intrarea în Primăria Constanța, pe străzile din Cluj sau în sectorul 6 al capitalei reprezintă o încălcare a Constituției României. Instituțiile statului trebuie să se angajeze pe un răspuns corect și european la această abatere. Încotro ne îndreptăm cu aceste strategii de a pune steaguri maghiare, ucrainene și americane în primării și pe străzi, în timp ce uităm de cetățenii noștri și ne excludem propria identitate națională. Suntem o națiune cu simboluri naționale, la fel ca orice altă națiune, și avem legi care trebuie respectate de toată lumea. Cine încalcă legislația românească trebuie să plătească, așa arătăm loialitate față de țara noastră şi să dăm dovadă de responsabilitate şi solidaritate pentru a clădi o Românie puternică.

Ne amintim și de situația de la Carei, umilința pentru români a fost prea mare, o administrație a orașului formată în întregime din reprezentanți ai UDMR îi contrazice pe români și le refuză mai multe privilegii de care minoritatea maghiară s-a bucurat mult timp. Menționăm doar lipsa oricărui simbol românesc în Sala de Festivități a Primăriei Carei, lipsa însemnelor de stat de pe plăcuțele cu inscripții ale Primăriei Carei, lipsa inscripțiilor bilingve la porțile unor cimitire, lipsa orelor predate în limba română la fiecare dintre specializările pentru care există și varianta în limba maghiară, ascunderea monumentelor simbolice și interzicerea ridicării unui catarg cu steagul românesc.

În 1948, regimul comunist a înlocuit stema țării, în încercarea de a elimina cât mai mult din tradiția națională, și a plantat o nouă stemă pe tricolorul național, rezultat din combinarea elementelor heraldice tradiționale cu unul nou, de origine sovietică. În decembrie 1989, poporul a smuls însemnele comuniste de pe drapel și le-a înlocuit cu ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947.

Articolul 4 (1) Constituția României „Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetățenilor săi”.  

România, o țară creștin-ortodoxă, cu origini creștine milenare și cu o cultură în care tradițiile religioase se transmit din generație în generație, susține idealurile creștine care guvernează relațiile dintre membrii societății, chiar dacă acestea se manifestă sub forma unor concepte adaptate zilelor noastre.

Întotdeauna am susținut și vom susține respectul reciproc, interzicerea discriminării de orice fel, drepturi egale pentru fiecare cetățean, dar respectul reciproc nu înseamnă că trebuie să ne uităm propriile valori, să ne umilim și să nu luăm măsurile necesare împotriva abaterilor de la legile noastre. Și noi ne iubim țara și considerăm că avem dreptul libertății de exprimare.

În încheiere, aș vrea să fac apel către liderii partidelor politice, mai ales către președintele României, să nu ne pierdem acest sentiment patriotic, care desemnează identificarea cu comunitatea cetățenilor noștri și loialitate față de țara noastră. Cel mai bun scut de imagine pentru România, sunt chiar românii.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]