Vin, astăzi, în fața dumneavoastră pentru a vorbi despre o palmă grea dată demnității fiecărui român, despre o realitate care sfidează orice logică economică și orice urmă de respect față de poporul român: benzina și motorina sunt mai ieftine în Bulgaria decât în România!
Cum este posibil ca Bulgaria, o țară care nu are resursele naturale ale României și nici capacitate de producție și rafinare ca a noastră, să ofere prețuri cu până la 2 lei mai mici pe litru? Cum se explică faptul că românii din Giurgiu, din Dolj sau din Constanța sunt obligați să treacă granița ca să facă plinul, pentru că statul român i-a lăsat pradă speculei și lăcomiei corporatiste?
Răspunsul este simplu și dureros, stimați colegi: sărăcia românilor este profitul marilor corporații!
Pentru că, în timp ce noi avem petrol, avem gaze și avem rafinării, suntem conduși de o clasă politică îngenuncheată, care asistă pasiv la jaful din buzunarele cetățenilor. În timp ce în Bulgaria prețul la pompă este de aproximativ 1,45 EUR, în România „tigrul Europei” inventat de guvernanți ne strivește cu prețuri care sar de 10 lei pe litru!
Pe această cale, cer explicații oficiale primului-ministru și îl intreb:
- Unde este suveranitatea noastră energetică? Pentru că avem resurse, dar ele nu ne aparțin nouă, ci multinaționalelor care dictează prețuri de cartel sub privirea îngăduitoare a Consiliului Concurenței.
- De ce accizele rămân ridicate? Guvernul preferă să încaseze taxe mari pe spatele românilor, în loc să plafoneze prețurile sau să reducă povara fiscală, așa cum au făcut alte state care își respectă cetățenii.
- Cine ne-a vândut independența? Pentru că este o umilință națională ca un român să se simtă „mai liber” din punct de vedere financiar în Bulgaria decât în propria țară.
Domnilor guvernanți, „turismul de alimentare” la vecini este dovada eșecului vostru total! În timp ce voi vă mândriți cu grafice în birourile de la București, românul de rând socotește fiecare leu la pompă pentru a putea merge la muncă sau pentru a-și duce copiii la școală !
AUR nu va acceptă această stare de fapt! Solicit de urgență o plafonare reală, nu una în bătaie de joc, a prețurilor la carburanți și o renegociere dură a modului în care resursele României sunt exploatate !
Reamintesc coaliției de guvernare că petrolul românesc trebuie să servească bunăstării românilor și nu profiturilor record ale companiilor străine!

Comments are closed