Adresată: Domnului Adrian ȚUȚUIANU, președintele Autorității Electorale Permanentă
De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul întrebării: Solicitare de clarificări privind proiectul de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare al AEP și reducerea personalului
Stimate Domnule Președinte,
Sub pretextul „eficientizării administrative”, al aplicării Ordonanței nr. 7/2026 și al economisirii de resurse bugetare, asistăm în luna mai a anului 2026 la un atac fără precedent asupra arhitecturii democratice a României. Aprobarea noului Regulament de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente prevede radierea a peste 200 de posturi și destructurarea rețelei locale, fapt ce poate reprezenta o decapitare programatică a controlului electoral din teritoriu.
Direcțiile județene nu sunt simple „structuri de suport”, domnule președinte, ci reprezentau garantul neutralității, al monitorizării corecte a finanțării partidelor la nivel local, al gestionării Registrului Electoral și al bunei organizări a secțiilor de vot în comunitățile noastre. Să reduci masiv personalul teritorial și să centralizezi puterea decizională exclusiv la București, în timp ce instituția a anunțat un calendar agresiv pentru scrierea viitorului Cod Electoral și a noii Legi de finanțare a partidelor politice până în toamna acestui an, ridică suspiciuni legitime de control politic.
Disfuncționalitățile invocate în referatul de aprobare – cum ar fi existența unor posturi vacante – trebuiau rezolvate prin concursuri transparente și atragerea de specialiști, nu prin ștergerea lor de pe hartă și lăsarea județelor fără o supraveghere electorală reală. Economia bugetară invocată este o perdea de fum atunci când miza o reprezintă corectitudinea votului românilor.
În acest context, domnule Președinte, vă solicit următoarele clarificări:
1. Care este fundamentarea juridică exactă pentru reducerea numărului de posturi, în condițiile în care OUG nr. 7/2026 prevede și măsuri alternative?
2. Ce analiză de impact instituțional a fost realizată și cine a întocmit-o?
3. Există un studiu de impact privind efectele asupra proceselor electorale?
4. Care sunt criteriile obiective și cuantificabile pentru eliminarea posturilor?
5. A fost realizată o analiză comparativă între atribuțiile existente și capacitatea rămasă?
6. Care este fundamentul tehnic pentru reducerea cu aproximativ 50% a posturilor teritoriale?
7. Care este economia bugetară exactă estimată?
8. Ce alte măsuri de reducere a cheltuielilor au fost analizate?
9. Care sunt economiile rezultate din reducerea funcțiilor de conducere comparativ cu cele de execuție?
10. A fost analizat impactul financiar al eventualelor litigii?
11. Cum justificați reducerea personalului dacă cheltuielile erau deja în scădere?
12. Cum va gestiona AEP activitățile electorale cu structuri reduse la 3–4 posturi/județ?
13. Câte UAT-uri și secții de votare vor reveni unui funcționar?
14. Care este timpul estimat de răspuns în situații critice?
15. Ce mecanisme de rezervă există pentru suprapunerea mai multor procese electorale?
16. Cum va fi asigurată instruirea personalului electoral local?
17. Cine va prelua atribuțiile structurilor desființate?
18. Care este numărul minim de personal considerat necesar?
19. Vă asumați riscul afectării proceselor electorale?
20. Există o analiză privind impactul asupra Registrului electoral?
21. Cum va fi asigurată verificarea finanțării partidelor și campaniilor?
22. Cum va fi garantată integritatea proceselor electorale dacă expertiza se pierde?
23. Există o evaluare privind încrederea publică în alegeri?
24. Considerați că problemele AEP sunt generate de personal sau de reorganizări succesive?
25. Ce elemente demonstrează că problema este personalul de execuție și nu managementul?
26. De ce personalul teritorial suportă efectele reorganizării?
27. Cine își asumă răspunderea pentru eventuale blocaje?
28. Puteți garanta Parlamentului că reorganizarea nu va afecta alegerile viitoare?
29. Dacă nu puteți garanta acest lucru, de ce solicitați aprobarea regulamentului?
30. Dacă apar disfuncționalități majore, vă asumați demisia?

Comments are closed