Nagy Vasile – declarație politică – Deficitul de personal din poliţie.

Stimați colegi, declarația mea politică se numește „Deficitul de personal din poliție!” și vizează un subiect extrem de important.

Dragi colegi deputați –

Eficientizarea managementului resurselor umane pentru optimizarea capacității organizaționale de răspuns trebuie să reprezintă o prioritate pentru Ministerului Afacerilor Interne.

Eforturile instituționale trebuie să se îndrepte cu prioritate către reducerea acestui deficit, inclusiv prin organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere vacante şi pe îmbunătățirea pregătirii profesionale.

Este necesară identificarea unor soluții viabile pentru reducerea deficitului de personal din structurile de ordine şi siguranță publică ale M.A.I., astfel încât să se asigure calitatea actului de pregătire şi formare profesională a ofițerilor, subofițerilor și agenților.

Criza de personal tot mai profundă din Ministerul Afacerilor Interne are o explicație. În ultimii ani, din M.A.I. au fost șterse, efectiv, peste 20.000 de posturi.

Deficitul real al Ministerului Afacerilor Interne ar fi de peste 40.000 de oameni, fapt semnalat în nenumărate rânduri de sindicaliștii din Poliție, care au arătat că, astfel, este pusă în pericol siguranța cetățenilor.

Deficitul de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) este de aproape 20%, în condițiile în care în acest moment ministerul are undeva la 130.000 de angajați şi ar trebui să aibă peste 150.000.

În anul 2020 au plecat în pensie 9.000 de angajați și au venit din școală 2.000. Deci, minus 7.000 plus încă 3000 plecați înainte să intre în structură noile generații, în total 10.000 deficit numai în anul 2020.

Această criză de resurse umane nu poate fi rezolvată în mod miraculos. Una dintre soluții este creșterea numărului de locuri în școlile de poliție, iar o alta recrutarea de personal din sursă externă, ca soluții, masterul profesional şi trecerea agenților în rândul ofițerilor.

Din cauza pandemiei, în 2020 nu s-au mai organizat concursuri de angajare în Ministerul Afacerilor Interne și până la finalul anului s-au pensionat peste 5000 de angajați.

Chiar înainte de aceste plecări, Ministerul de Interne este în deficit de personal, ceea ce înseamnă slăbirea capacității acestei țări în domeniul ordinii și siguranței.

În aceste condiții, misiunile specifice sunt greu de îndeplinit, în condiții de eficiență, sunt efectuate lunar zeci de ore suplimentare, de către fiecare polițist – pe fondul misiunilor de prevenire/combatere a efectelor pandemiei -, majoritatea neplătite și nerecuperate, iar multe dosare rămân nesoluționate, pentru că este imposibil ca trei polițiști să muncească pentru patru.

Trebuie majorate cifrele de școlarizare în școlile de formare profesională inițială.

Acordarea majorării salariale este foarte importantă, pentru a stimula polițiștii care îndeplinesc condițiile legale de pensionare, cu experiență profesională adecvată, să rămână în sistem, contribuind la tutelarea viitorilor polițiști și, implicit, la diminuarea deficitului de personal.

Din septembrie 2019 până în septembrie 2020, pe fondul pandemiei, nu au avut loc concursuri de admitere în școli, iar numărul elevilor din sesiunea martie 2021 reprezintă abia 10% din deficitul actual de personal.

Există mulți polițiști care îndeplinesc condițiile de vechime și vârstă și n-ar dori să plece. Ei pot rămâne până, practic, se duc în 57-58 de ani, unde îi duce legea. Dar, având în vedere lipsa de predictibilitate, oamenii pleacă.

Lipsa de personal din sistem este un dezastru major privind siguranța publică. Sunt situații unde s-a ajuns la deficit de personal de 50%, în condițiile în care numărul celor care intră în sistem este nesemnificativ.

Dialogul social, negocierea cu sindicatele polițiștilor reprezintă un capitol ignorat de mai toate guvernele care sau perindat în ultimii ani pe la conducerea țării.

În afară de acele angajări care s-au făcut pentru Politia Animalelor, şi care au fost foarte puține, nu s-au mai făcut angajări.

S-a mai realizat o trecere a agenților în corpul ofițerilor, dar asta nu înseamnă o creștere a numărului de personal, ci o creștere a numărului dintr-o anumită categorie profesională, adică au trecut de la agenți la ofițeri, dar am rămas cu mai puțini agenți decât aveam înainte, iar școlile nu fac față.

Școlile scot un număr foarte mic de absolvenți, deficitul crește pe zi ce trece, nu există nicio garanție pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare, să mai rămână, aceștia se pensionează imediat ce îndeplinesc condițiile legale.

În aceste condiții își desfășoară activitatea personalul din Ministerul Afacerilor Interne.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Pentru a evita în viitor eșecuri de magnitudinea celui înregistrat pe 8 decembrie, România trebuie să facă o ajustare fermă și rapidă a raporturilor bilaterale cu țările care îi prejudiciază interesele politice și economice la nivelul Uniunii Europene. Gestul paradoxal și ilogic al reprezentantului Olandei, prin […]
AUR
Ratarea aderării la Spațiul Schengen este un eșec monumental de politică externă al Președintelui Iohannis și al Guvernului Ciucă. Pentru români, este o trezire cruntă la realitate și o dovadă în plus că umilința, compromisurile, lașitatea și impostura nu sunt instrumente cu care să poată fi […]
Adresată:  Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ, prim-ministru al României                    Domnului Lucian ROMAȘCANU, ministru al Culturii De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/12/2021 Obiectul întrebării: […]
Deputatul AUR, Dumitru-Viorel Focșa, a declarat că AUR a inițiat un proiect de lege care a fost în această săptămâna dezbătut în Comisia pentru Energie de la Senat și care prevede fuziunea dintre 2 coloși de producere a energiei electrice: CE Oltenia și Hidroelectrica. Potrivit deputatului […]
Deputatul AUR, Antonio Andrușceac, a declarat, în cadrul conferinței săptămânale de presă, că AUR își dorește să vadă în bugetul de stat și acele proiecte benefice pentru țară pe care le va depune opoziția. Liderul deputaților AUR a precizat că AUR se va opune unui buget […]
Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat, în cadrul conferinței de presă săptămânale, că pretextul invocat de Cancelarul Austriei că prin România sau din România există fluxuri masive de imigranți ilegal este unul rușinos din punctul de vedere al AUR. Liderul […]