Nagy Vasile – declarație de presă – Orașul Sebiș

În declaraţia politică de miercuri, domnul deputat de Arad, Vasile Nagy, atrage atenţia asupra necesităţii dezvoltării economice, a dezvoltării potenţialului agricol şi turistic din Oraşul Sebiş dar şi asupra nevoii de îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor.

Sebiş este un oraş în judeţul Arad format din localitatea componentă Sebiş şi din satele Donceni, Prunişor şi Sălăjeni şi este situat la o distanţă de 82 km faţă de municipiul Arad, cu o suprafaţă de 65,94 km pătraţi, fiind unul dintre cele mai importante centre urbane de pe Valea Crişului Alb, supranumit Perla Văii Crişului Alb.Din punct de vedere istoric, prima menţionare documentară a localităţii datează din anul 1542. Satul Donceni este consemnat din anul 1439, satul Prunişor din anul 1406 şi satul Sălăjeni din anul 1574.

Din punct de vedere economic, strategia de dezvoltare a oraşului Sebiş trebuie să pună accent pe încurajarea dezvoltării IMM-urilor şi pe accesarea de fonduri Europene.”Strategia de dezvoltare locală trebuie să devină un instrument de management care să ajute la stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi la investirea corectă a resurselor care sunt limitate”, a afirmat domnul deputat Vasile Nagy.Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea mediului de afaceri şi a spiritului antreprenorial, pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale, pe dezvoltarea resurselor umane, pe conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi pe dezvoltarea turismului.

“Este necesar să stimulăm dezvoltarea economică prin dezvoltarea sectorului de construcţii, prin asigurarea unor surse de informare, prin consilierea cetăţenilor şi în special a tinerilor în legătură cu programele de finanţare, prin utilizarea eficientă a resurselor locale”, a punctat domnul deputat Vasile Nagy.Pentru ca Sebişul să redevină un oraş prosper, modern şi curat este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea şi managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde şi de dezvoltarea socio–economică.De asemenea, prin atragerea de investiţii pentru dezvoltarea şi consolidarea sectorului productiv, pentru stimularea colaborării dintre mediul de afaceri şi administraţia locală şi pentru acoperirea sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local, oraşul va prospera.

”Utilizarea eficientă a energiei şi dezvoltarea durabilă a oraşului trebuie să fie preocupări constante ale autorităţilor locale iar investiţiile în sectoarele mediu şi transport să fie principalele elemente pentru asigurarea calităţii vieţii cetăţenilor. Oraşul Sebiş are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă şi ecologică”, a adăugat, în încheiere, domnul deputat Vasile Nagy.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Ministerul transporturilor și infrastructurii, domnului Ministru Sorin-Mihai GRINDEANU De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Demararea procedurii de transferare a 15 spitale și a 20 de policlinici din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a autorităților […]
Către: Ministerul Sănătății, domnului Ministru, prof. univ. Dr. Alexandru RAFILA De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR, circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Necesitatea construirii Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară în județul Iași Stimate domnule Ministru, Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară din județul Iași, […]
George Simion, președintele AUR, a solicitat conducerii comisiei de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei să demareze lucrările acesteia în cel mai scurt timp, astfel încât cei responsabili să vină să ofere explicații în fața parlamentarilor cu privire la achizițiile din pandemie. „Tragem un […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că una dintre prioritățile legislative pentru prima sesiune a Parlamentului în 2023 vizează reducerea taxării muncii. În acest sens, AUR va iniția un proiect de lege care va modifica impozitarea muncii. „Nu mai […]
Către: Ministerul Sportului Domnului Răzvan BURLEANU, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş Subiectul întrebării: Incidente la meciul de fotbal SEPSI – „U” CRAIOVA 1948 Stimate domnule Președinte, Chiar dacă seamănă identic cu sute de alte manifestări condamnabile, […]
Către: Domnul Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministrul Guvernului României   De la: Doamna Raisa ENACHI, Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 39 Vaslui Subiectul întrebării: Verificările la domiciliu. Românii rămân fără carte de identitate? Se anulează cartea de identitate? Stimate Domnule Prim-ministru, Ministerul Afacerilor Interne a organizat, pe data de […]