Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 10 mai, legea „privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale…” iniţiată de Ciolacu şi Ciucă, lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu un prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro.
Promulgarea a fost făcută, deşi această lege a fost contestată de Opoziţie şi a fost criticată de conducerea Parchetului European Anticorupţie, dar, pe de altă parte, este protejată ideatic şi argumentativ de un nou derapaj de obedienţă politică a Curţii Constituţionale, pe motiv că legea face trecerea spre „teoriile moderne” ale Dreptului, care au ca obiectiv principal recuperarea prejudiciului, nu condamnarea făptaşilor.
Este frustrant şi dezamăgitor că unii dintre cei mai buni specialişti în drept, aduşi să lucreze în una dintre cele mai prestigioase instituţii, Curtea Constituţională, ajung să fie influentaţi politic şi să uite scopul pentru care lucrează, acela de a veghea la aplicarea şi respectarea prevederilor constituţionale, şi să dea interpretari de formate unor principii de drept.
Practic, PSD şi PNL dau liber la furat, dar atenţie, numai dacă furi pentru ei sau împarţi cu ei. Încurajează hoţia, dar vor să o ţină sub control prin oamenii numiţi politic la conducerea organelor de control fiscal.
Media valorii prejudiciilor din sesizările penale, conform statisticilor, este majoritar între 400.000 şi 600.000 euro, iar ca urmare, această lege va scăpa de închisoare majoritatea evasioniştilor.
Cei ce săvârşesc evaziuni de peste 1.000.000 euro sunt, în general, oameni deosebit de potenţi financiar şi cu enorm de multe conexiuni politice, fapt ce îi face aproape intangibili. Ca exemplu am să readuc în atenţia dumneavoastră cazul din Crevedia – Dâmboviţa. Aţi mai auzit ceva de ilegalitaţile făcute cu combustibili mutaţi ilegal în recipient, în mod neautorizat, pentru fraudare fiscală de baronii Doldurea şi Stângă? Fără să mai vorbim de răspunderea pentru explozie şi moartea oamenilor. Noi nu am auzit nimic.
Ca urmare, guvernanţii au căutat să facă o lege prin care statul să corupă mediul de afaceri. Dacă un antreprenor este cinstit, va vedea că volumul taxelor şi impozitelor este atât de mare, iar modul de plată extrem de dur şi rigid pentru cei ce nu sunt învăţaţi să eludeze legea, încât va fi în situaţia că abia va reuşi să onoreze plăţile la zi, să ţină societatea la un nivel minimal de funcţionare şi profit.
Modificarea legislativă va crea tentaţia pentru unii întreprinzători să încerce o evaziune fiscală de până la 1.000.000 euro, ştiind că oricum nu fac puşcărie, mai ales când văd că se spetesc muncind şi prosperă doar statul.
În acel moment, intervin oamenii numiţi politic la conducerea organelor de control fiscal, care prin legea nouă dobândesc o putere şi o influenţă enormă asupra întreprinzătorilor.
Dacă, eventual, se poate ajunge la o înţelegere cu ei şi aceasta mulţumeşte şi partidul care îl susţine pe seful organului de control, atunci totul e bine. Dacă nu, imediat se naşte un dosar penal, că şi sumele se pot umfla şi exploda într-un mod întortochiat şi aproape imposibil de combătut.
La modul tendenţios, părtinitor şi cu rea credinţă în care se aplică legile în România, cum de altfel am arătat chiar mai înainte, astfel de ipoteze se pot întâmpla cu mare uşurinţă.
Practic, prin organele de control fiscal, la conducerea cărora sunt numiţi politic oameni de la PSD şi PNL, aceştia dobândesc aproape un drept de „viaţă şi de moarte” asupra antreprenorilor chiar şi numai dacă greşesc fără voie.
Concluzia este că aceste modificări legislative ar trebui imediat abrogate, iar Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor insistă ca de urgenţă aceste modificări să fie abrogate, iar prevederile legale să fie rediscutate în comisiile de specialitate pentru adoptarea unor prevederi într-o formă nouă, în concordanţă atât cu legislaţia europeană, cât şi cu spiritul de dreptate, moralitate şi echitate socială al poporului român şi al Constituţiei României.
Nu există răspunsuri