International Crisis Summit ediția IV – 18-19 noiembrie 2023 – București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și The Grassroots Association organizează cea de-a patra ediție a evenimentului International Crisis Summit (ICS) la Palatul Parlamentului din București, în perioada 18-19 noiembrie. Forumul reunește experți medicali, reputați analiști și jurnaliști din întreaga lume.

În cuvântul de deschidere, președintele AUR, George Simion, a precizat că acest summit reprezintă un eveniment istoric pentru România.

„În vreme ce mulți oficiali, specialiști, cercetători s-au aliniat inițiativelor în domeniul sănătății, câțiva nu au făcut-o. Cei care nu au făcut-o sunt aici cu noi, în București. Guvernele de pretutindeni din lume au cheltuit miliarde pe vaccinuri, inclusiv pe boostere, care au adus puține beneficii spre deloc pentru prevenirea infectării cu Covid-19. Guvernele și-au dezamăgit cetățenii refuzând să fie sincere cu privire la riscuri și în a oferi dovezi clinice populației. Atunci când vorbim de Covid-19, aceeași administrație a folosit pandemia pentru a face achiziții de miliarde, dar și pentru a reduce drepturile și libertățile cetățenilor. Toate acestea au fost făcute în numele „binelui suprem” proclamat de toți liderii guvernelor de pretutindeni din lume. Numai că, în spatele acestei „bunăvoințe”, interese obscure s-au ascuns în afaceri de miliarde de dolari”, a spus George Simion.

Acesta a subliniat că „în România am reușit să arătăm jaful produs de administrația națională sub pretextul Covid-19. Nu a fost ușor, dar românii au avut nevoie să afle adevărul”.

De asemenea, liderul AUR a afirmat că „pandemia Covid-19 a deschis ușile către noi abuzuri făcute de autorități. Însă, în toată această cavalcadă de restricții au fost politicieni, doctori, experți și lideri de opinie, chiar jurnaliști, care au arătat curaj și au spus oamenilor adevărul”.

„Datele și informațiile prezentate în ultimii ani de personalitățile care sunt astăzi prezente aici au ajutat în a distruge toate această manipulare de la nivel global. (…) E vremea să îi ascultăm, să îi rugăm pe politicieni, să forțăm guvernele să îi asculte”, a adăugat George Simion.

În finalul intervenției sale, președintele AUR a ținut să clarifice un aspect important: „S-au spus multe minciuni despre noi: noi nu suntem împotriva vaccinurilor, nu suntem antivacciniști. Vaccinurile au făcute mult bine în timp și au salvat multe vieți, însă noi susținem libertatea actului medical. Fiecare persoană trebuie să decidă în ceea ce privește propriul corp”, a conchis George Simion.

La rândul său, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a spus că „sentimentul dominant în timpul pandemiei de Covid a fost frica. Frica este instrumentul de restrângere sau chiar de suprimare a libertății. Noua ideologie dominantă la nivel global se folosește de frică pentru a construi o nouă ordine mondială. Frica de boală, frica de sancțiuni, frica de moarte ne-au fost inoculate cu program în timpul pandemiei pentru a se înfăptui cel mai mare experiment de supunere care a existat vreodată la nivel planetar”.

Liderul senatorilor AUR a subliniat că cei aflați la putere „ne-au înspăimântat ca să facem ce au vrut ei. Să stăm în case, să purtăm mască, să ne izolăm de cei dragi, să-i ocolim pe prieteni, să nu mai mergem la lucru, să nu ne mai ducem copiii la școală pentru a-i face dependenți de mediul online, să urmăm tot felul de ritualuri inutile și prostești până la modul în care aveam dreptul să ne salutăm”.

„Sigur, am depășit acel moment, dar el poate să se repete. O nouă criză poate fi declanșată oricând acum că mecanismele lor sunt mai sofisticate, informațiile lor despre noi sunt mai multe. De data aceasta pot acționa cu mai multă eficiență dacă nu suntem pregătiți. De aceea, nu putem considera că suntem în afara oricărui pericol, că un astfel de episod nu mai este cu putință. Trebuie să ne pregătim pentru a avea forța de reacție necesară și pentru a da riposta cuvenită”, a mai afirmat președintele CNC AUR.

Claudiu Târziu a declarat în fața celor prezenți la summit că, întâi de toate, este vorba despre „o luptă pentru drepturi și libertăți, o luptă pentru sănătatea noastră și este o luptă pentru apărarea normalității. Iată, deci, care este miza acestui summit de astăzi! Poate o vor înțelege și cei care au privit organizarea lui cu scepticism sau cu-n zâmbet în colțul gurii, ori făcând un comentariu răutăcios la adresa lui”.

Printre vorbitorii care au susținut discursuri în cadrul summitului se numără și Dr. Robert Malone, un om de știință renumit, medic, autor și comentator politic recunoscut la nivel internațional, Dr. Byram Bridle, profesor asociat de imunologie virală, cu un doctorat în imunologie și un post-doctorat în imunologie virală, Dr. Ryan Cole, fondatorul, directorul executiv și directorul medical al Cole Diagnostics, sau Dr. Chris Shoemaker, un medic de familie din Toronto, Canada și membru al Colegiului Medicilor de Familie din Canada (CCFP).

Toate discursurile pot fi vizionate pe canalul de YouTube al AUR: https://www.youtube.com/@a.u.r.-aliantapentruunirea8611

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratice la meridian românesc. Prin decizia CCR s-a pus capăt posibilității cetățenilor de a-și exercita dreptul fundamental de a-și alege liderul suprem printr-un proces democratic, liber și suveran. „Astăzi […]
”Lovitură de stat în plină desfășurare! Nouă judecători puși politic la CCR au decis să anuleze voința românilor, speriați că un candidat din afara sistemului avea toate șansele să ajungă președintele României!  Este fără precedent ce se întâmplă în acest moment. Tot Curtea Constituțională, în urmă […]
“Să facem puțină lumină între prostiile debitate de unii la televizor: 1. CCR a validat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale DUPĂ ce a primit informarea necesară de la CSAT pe baza documentelor ”desecretizate” ieri. Deci nu se poate pronunța iarăși pe speță, la cererea […]
“În Germania asocierea între Stânga, Dreapta și Ecologiști a fost numită Coaliția Semafor, după culorile însemnelor electorale, roșu, galben și verde. Fiindcă sistemul care ne-a adus criza de azi e tot mai fărămițat în țările europene, dar nici nu lasă puterea din mână, la un moment […]
Elena Lasconi și USR au demonstrat din nou că vor să conducă România nu prin dialog, ci prin cenzură și intimidare. Într-un gest scandalos, candidata USR la alegerile prezidențiale a interzis accesul postului România TV la o conferință de presă, arătând clar că respectul față de […]
Poporul român a votat de Ziua Națională, într-un număr mare, pentru forțele suveraniste. Prin votul lor, românii au decis să scoată PSD și PNL de la o guvernare majoritară. Românii și-au făcut vocea auzită, pentru prima oară de mult timp încoace. Ne aflăm într-un moment pe […]