Gianina Șerban – declarație de presă – România este pusă pe pauză de majoritatea parlamentarilor care lipsesc de la şedinţe! Românii nu merită asta!

Gianina Șerban deputat AUR comisia SRI

România este pusă pe pauză de majoritatea parlamentarilor care lipsesc de la şedinţe! Românii nu merită asta!


Sunt profund indignată de faptul că suntem doar o mână de parlamentari care, deşi trimişi de români aici, în Parlament, majoritatea lipsesc de la şedinţe.

România nu stă pe loc din cauza alegerilor ce vor urma în mai puţin de o lună. Țara asta nu e bătaia de joc a PSD şi PNL!


Cumva ei au stabilit că pot fi prezenţi doar în campanie electorală?


Românii nu trebuie puşi pe planul doi sau trei, suntem plătiţi de ei să ne facem treaba în Parlament, nu în altă parte!


România este pusă pe pauză, din punct de vedere al activităţii parlamentare. Însă, constat că România a devenit un şantier, însă unul prost gestionat, cu lucrări ce au început haotic, alarmist, fără vreo noimă, doar-doar mai scoateţi ochii alegătorilor că mai faceţi ceva şi pentru ei.


Șantierele, aşa cum am văzut la fiecare 4 ani, rămân neînchise, lucrările se opresc brusc după alegeri pentru a reîncepe abia după alţi patru ani în care alegatorii, românii, sunt ameţiţi, păcăliţi de-a binelea, îi prostiţi ieftin pentru voi şi extrem de scump pentru ei. Bugetul de stat a ajuns demult să fie doar o modalitate pentru a atrage foloase necuvenite pentru sinecurile şi caracatiţele locale create în ultimii 34 de ani, sprijinite de voi, cei care sunteţi la putere.


Aţi înţeles greşit domnilor ce înseamnă puterea. Aveţi puterea de a face lucrurile să meargă în România aşa cum trebuie. Sunt probleme la firul ierbii, dar cum să le vezi căţărat pe putere?


Vreau să atrag atenţia şi asupra unui subiect pe care l-am abordat de nenumărate ori: violenţa domestică.
Săptămâna trecută am avut în audienţă o mamă disperată, o mamă din judeţul Ilfov care a venit să îmi ceară ajutorul. Fiica ei a fost agresată sexual de tatăl vitreg. Acest individ a primit ordin de restricţie, însă nu este monitorizat cu o astfel de brăţară electronică, iar ameninţările şi starea psihica a mamei şi a copilului este deplorabilă.


Programul brăţărilor electronice a intrat în vigoare în judeţul Ilfov la începutul anului 2024. Acum, mă întreb, unde sunt brăţările electronice alocate pentru acest judeţ.


Am depus un proiect de lege pentru castrarea chimică a violatorilor. Umblă vorba pe la colţuri că ar fi un tratament inuman pentru agresori. Dar ceea ce li se întamplă victimelor abuzurilor sexuale sau violurilor este uman?!


Avem o lege votată în unanimitate încă din 2021, însă numărul victimelor violenţei domestice a crescut în România în primele trei luni ale anului 2024, la peste 28.000 de cazuri. Domnule Predoiu, doamna Gorghiu, la dumneavoastră se aude?


Sunt dezamăgită de cum văd colegii de la PSD şi PNL că ar trebui să se desfăşoare activitatea în Parlament şi mai ales pentru ce. Am intrat în politică, am sperat că de aici se dă direcţia bună în care merge ţara. Însă ei au o singură direcţie, una proastă de altfel: să facă rău.


Dar, ştiţi ceva? Poate e mai bine că nu sunt la muncă, pentru că decât să facă rău, mai bine nu fac nimic. Dar nici să nu mai prostească o ţară întreagă!

One response

  1. Draga Gianina,
    Sunt de acord cu tine în toate și îmi pare foarte rău că în Ungaria nu putem numi un politician de o calitate asemănătoare cu a ta în politică.

    Cu sinceritate:

    Béla Jarolics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Răzvan Biro, deputat AUR și președintele organizației de Tineret AUR, a declarat, la finalul Consiliului Național al Tineretului AUR că în cadrul întâlnirii la care au participat și George Simion, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Gianina Șerban, deputat și vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au decis obiectivele […]
“Să înțelegem corect decizia luată de către coaliția PSD PNL UDMR legată de pensii: guvernul a ales să înlocuiască indexarea pensiilor cu acordarea unor ajutoare sociale unora dintre pensionari. Practic, în locul unei legi care instituia o formulă predictibilă, clară, bazată pe indicatori economici și în […]
”Discursul vicepreședintelui SUA J.D. Vance închide definitiv scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România. Confirmarea internațională a acestui abuz reprezintă o victorie pentru democrație și un semnal clar că această fraudă nu va rămâne fără consecințe. Alegerile au fost anulate pe baza unor suspiciuni „șubrede”! AUR a […]
Senatorul AUR, Petișor Peiu trage un semnal de alarmă într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative, subliniind o realitate dureroasă și inacceptabilă: discrepanțele economice regionale care bântuie țara noastră sunt tot mai adânci și mai vizibile. Statisticile recente arată o […]
Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt AUR, reacționează după afirmațiile lui Cătălin Drulă referitoarea la moţiunea AUR împotriva Guvernului Ciolacu II. ”Drulă, cel rămas în memoria colectivă drept ministrul care amenința oamenii cu ranga în mână, încearcă să inventeze o poveste de adormit copiii pentru […]
Guvernul Ciolacu a demonstrat, în repetate rânduri, că este complet incapabil să răspundă așteptărilor și nevoilor românilor, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR. Potrivit acesteia, guvernarea PSD-PNL a adus România într-o criză economică și socială fără precedent, iar promisiunile de modernizare și reformă sunt doar […]