Deputatul AUR, Dorel Vulpoiu, atrage atenţia asupra situaţiei tot mai grele prin care trec crescătorii de animale şi fermierii români, după protestul din 15 septembrie şi după ce reprezentanţii acestora au depus la Guvern o listă clară cu 16 revendicări.
“Oamenii au ieşit în stradă pentru că nu mai pot, exporturile de animale vii sunt blocate, focarele de boală sunt gestionate greoi, despăgubirile întârzie, iar predictibilitatea a dispărut aproape complet.
În paralel, auditul Curţii de Conturi la ANSVSA a scos la iveală nereguli serioase: datorii neînregistrate, probleme la evaluarea activelor şi întrebări legitime legat de modul în care s-au acordat despăgubirile. Aceste lucruri trebuie lămurite rapid şi transparent.
Crescătorii de ovine şi caprine sunt printre cei mai afectaţi, au pierderi majore şi este necesar un calendar clar, asumat de autorităţi, pentru a reveni la o situaţie normală. Nu mai pot trăi din promisiuni.
“Fermierii români au nevoie de stabilitate, de finanţare accesibilă, de apă pentru irigaţii, de pieţe care să funcţioneze şi de şansa de a păstra valoarea adăugată în ţară. Revendicările lor sunt perfect justificate”, a spus deputatul Dorel Vulpoiu.
AUR susţine deblocarea sectorului zootehnic pe baza unor criterii clare, regionalizarea măsurilor sanitar-veterinare acolo unde situaţia permite şi mecanisme reale de compensare pentru cei care au respectat toate regulile impuse de stat. În acelaşi timp, agricultura are nevoie de finanţare predictibilă, de irigaţii care chiar să funcţioneze şi de politici care să nu mai lase fermierul singur în faţa secetei, a bolilor şi a preţurilor.
Guvernul demis poartă o responsabilitate majoră pentru starea în care a ajuns agricultura românească. Măsuri inconsistente, răspunsuri tardive şi lipsa unui dialog real cu producătorii au generat pierderi greu de recuperat. În plină criză politică, fermierii nu pot aştepta la nesfârşit. Este nevoie de un nou premier şi de un guvern care să-şi asume prioritizarea agriculturii ca sector strategic, nu ca pe o problemă secundară.
Preluarea Azomureş de către Romgaz este un pas important, dar fermierii aşteaptă rezultate concrete: îngrăşăminte româneşti competitive, la preţuri care să le permită să rămână pe piaţă.
România are pământ, are resurse şi are oameni care vor să muncească. Ceea ce lipseşte sunt politici publice care să-i lase pe fermieri să producă, să-şi vândă marfa şi să trăiască demn din munca lor. Dacă vrem securitate alimentară, trebuie să avem grijă de cei care produc hrana acestei ţări şi asta începe cu stabilitate politică şi cu un guvern care să-şi asume răspunderea”, a declarat Dorel Vulpoiu, deputat AUR.

Comments are closed