Darius Pop – întrebare către Ministerul Finanțelor – Reforma birocrației din România

Către: Domnul Marcel-Ioan Boloș, Ministrul Finanțelor

De la: Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș

Obiectul întrebării: Reforma birocrației din România

Stimate domnule ministru,

Sistemul bugetar românesc este în pragul colapsului – profesioniștii au ales să plece, scârbiți fiind de clasa politică ce n-a reușit să eficientizele în 30 de ani instituțiile, iar puținii oameni care chiar muncesc sunt sufocați și umiliți de sinecuriștii promovați pe linie de pardid, dar bine plătiți din banii publici.

Desigur, reforma birocrației românești îi va afecta tot pe cei mai nepăstuiți dintre bugetari – cei din muzee și case de cultură, ca să vă dau doar două exemple – restul păstrându-și privilegiile nemeritate! În loc să eliminați pensiile speciale, să taxați cu adevărat multinaționalele și să accelerați colectarea taxelor la stat, ați ales să puneți presiune tot pe cei mici, cum se spune ăn popor, la firul ierbii, loc pe care de la înălțimea funcției pe care o aveți, nu-l vedeți!

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi precizați, conform proiectului de lege privind măsurile fiscale prin care intenționați să reformați sistemul bugetar românesc, care va fi impactul bugetar, adică economia la buget care se va face prin aplicarea lui, și care este numărul de angajați ce vor fi afectați de concedieri sau comasări?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]