Darius Pop – declarație politică – Ministrul Educației, gafă după gafă!

După eșecul confirmat al ”României Educate”, dublat de eșecul simulării examenelor naționale căruia îi putem adăuga, liniștiți, și nebunia burselor de ”merit” pentru medii de 3 și 4 – o advărată mită electorală din bani publici, pseudoministrul educației, doamna Ligia Deca, recidivează, considerând că examenul de bacalaureat trebuie să fie imparțial, ca tot românul, adică nici greu, nici ușor, uitând, desigur, că la un astfel de examen, subiectele nu trebuie să fie nici grele, nici ușoare, ci să verifice și să valideze, acolo unde este cazul, cunoștințele acumulate de-a lungul celor patru ani de liceu.

În plus, doamna ministru, Ligia Deca, aflată recent într-o vizită prin  județul Argeș, a declarat că subiectele la examenul de bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Asta în contextul în care, chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu CES vor avea doar măsuri de sprijin, „timp prelungit, măsuri și materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obțin să nu poată fi contestată de nimeni” – după cum a scos perla șoptită de cine știe ce consilier sinecurist aceieași doamnă ministru.

Sincer, stimați colegi, nu știu dacă este vorba, pur și simplu despre neștiință sau despre ipocriezie!

Să ne reamintim că, în an electoral, cu toate alegerile politice pe masă, doamna ministru a promovat asiduu idea conform căreia subiectele de la examenele școlare vor fi ușoare – prima astfel de aluzie fiind făcută chiar printrun comunicat al Ministerului Educației pe care îl păstorește, emis pe 2 aprilie 2024, în care prezenta analiza detaliată a rezultatelor obținute de elevii de clasa a XII-a la simularea bacalaureatului 2024 și prin care anunța că subiectele de la examenul propriu-zis de BAC, din vară, vor fi dintre cele la care tinerii au știut să răspundă la simulare…

Așa a așuns învățământul românesc, stimați colegi! Un loc unde se promovează mita electorală, înlesnorile de tot felul și se face orice altceva decât ceea ce ar trebui făcut la școală, anume să se învețe serios!

Iar această groaznică situație va trebui remediată imediat ce AUR va câștiga alegerile, pentru că viitorul copiilor noștri este mai important decât viitorul politic al doamnei ministru!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]