Dan Tanasă – declarație politică – “Discriminarea doamnei profesor Maria Peligrad de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe – un gest xenofob impardonabil”.

“Discriminarea doamnei profesor Maria Peligrad de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe – un gest xenofob impardonabil”.

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe acordă anual titlul “Pro Urbe”, distincţie instituită de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reprezentanţilor de seamă ai comunităţii, iar anul acestea Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a nominalizat-o pe preşedinta Fundaţiei “Mihai Viteazul”, doamna profesor Maria Peligrad. Propunerea Forumului Civic a trecut iniţial de votul majorităţii membrilor Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă din cadrul Consiliului Local. Cu toate acestea, printr-un gest sfidător şi abuziv, propunerea a fost ulterior respinsă în ultima clipă, în plenul şedinţei din data de 28 aprilie, chiar de către aceiaşi consilieri locali care au fost de acord cu doar câteva zile în urmă.

Motivul invocat de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe pentru acest gest dezgustător este unul halucinant. Acesta justifică retragerea premiului de implicarea doamnei Peligrad în dosarul din justiţie prin care Forumul Civic a obţinut anularea Hotărârii de Guvern prin care steagul secuiesc al municipiului a fost adoptat. Motivarea instanţei de judecată care a anulat acest simbol local, la solicitarea Forumului Civic, este aceea că românii nu sunt reprezentaţi pe acest simbol local. Drept urmare, groful UDMR Antal Árpád a decis să acţioneze ca un demn urmaş al lui Horthy şi a blocat acordarea premiului distinsei doamne profesor Maria Peligrad, un intelectual deosebit şi membru de bază al societăţii civile româneşti din judeţul Covasna.

Din păcate, ni se demonstrează din nou faptul că grofii UDMR nutresc un dispreţ profund faţă de puţinii români care au mai rămas încă în judeţul Covasna, pe care îi consideră intruşi, populaţie nedorită şi doar tolerată.

Aşadar, ne întrebăm cu ce este vinovată doamna Peligrad că Guvernul României şi clasa politică din ultimii 32 de ani s-au făcut preş în faţa UDMR-ului, pas cu pas alimentând ambiţiile revizioniste şi autonomiste ale acestora? Care este vina doamnei Peligrad că Guvernul a devenit sluga UDMR şi a emis o hotărâre prin care se instituia un steag secuiesc drept simbol local al unui oraş în care românii reprezintă o comunitate importantă? Prin gestul său, groful aflat la conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe nu a discriminat în mod dezgustător un om remarcabil, care timp de aproape 40 de ani şi-a dedicat activitatea în folosul societăţii civile din judeţele Covasna şi Harghita, ci întreaga naţiune română, pentru că ofensa adusă doamnei Peligrad este o ofensă adusă naţiunii române, pentru care doamna Peligrad lucrează de peste 40 de ani.

În calitate de demnitar al statului român condamn cu vehemenţă acest nou gest xenofob al grofului aflat la conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe. UDMR a dovedit din nou că este nu doar o promotoare a terorismului, ci şi o formaţiune profund antiromânească, promotoare a urii interetnice, animată exclusiv de visul Ungariei Mari.

În egală măsură condamn cu vehemenţă şi atitudinea slugarnică a PSD şi PNL, complici ai UDMR în derularea acţiunilor mult prea evidente de epurare etnică a românilor din judeţul Covasna. Din păcate, în lipsa unor politici publice coerente, românii din sud-estul Transilvaniei vor fi alungaţi, reduşi numeric şi intimidaţi spre tăcere pentru totdeauna, în cele din urmă dispărând cu totul, spre satisfacţia acestor politicieni şovini care acţionează împotriva României pentru ca Transilvania să fie din nou ocupată de Ungaria.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Ministerul transporturilor și infrastructurii, domnului Ministru Sorin-Mihai GRINDEANU De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Demararea procedurii de transferare a 15 spitale și a 20 de policlinici din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a autorităților […]
Către: Ministerul Sănătății, domnului Ministru, prof. univ. Dr. Alexandru RAFILA De la: Mihail ALBIŞTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUŢĂ, deputați AUR, circumscripția electorală nr. 24 Iași Subiectul întrebării: Necesitatea construirii Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară în județul Iași Stimate domnule Ministru, Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară din județul Iași, […]
George Simion, președintele AUR, a solicitat conducerii comisiei de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei să demareze lucrările acesteia în cel mai scurt timp, astfel încât cei responsabili să vină să ofere explicații în fața parlamentarilor cu privire la achizițiile din pandemie. „Tragem un […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că una dintre prioritățile legislative pentru prima sesiune a Parlamentului în 2023 vizează reducerea taxării muncii. În acest sens, AUR va iniția un proiect de lege care va modifica impozitarea muncii. „Nu mai […]
Către: Ministerul Sportului Domnului Răzvan BURLEANU, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş Subiectul întrebării: Incidente la meciul de fotbal SEPSI – „U” CRAIOVA 1948 Stimate domnule Președinte, Chiar dacă seamănă identic cu sute de alte manifestări condamnabile, […]
Către: Domnul Nicolae-Ionel CIUCĂ, Prim-ministrul Guvernului României   De la: Doamna Raisa ENACHI, Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 39 Vaslui Subiectul întrebării: Verificările la domiciliu. Românii rămân fără carte de identitate? Se anulează cartea de identitate? Stimate Domnule Prim-ministru, Ministerul Afacerilor Interne a organizat, pe data de […]