Dan Tanasă – Declarație de presă – Aţi guvernat România timp de 36 de ani, aţi îngropat fabrici şi companii, iar acum aveţi tupeul să acuzaţi AUR că se opune dezvoltării ţării

Deputatul AUR Dan Tanasă acuză PNL şi partidele care au guvernat România în ultimii 36 de ani că încearcă să arunce asupra AUR vina pentru propriul eşec, în contextul dezbaterilor privind dezvoltarea integrării pieţelor de capital şi a supravegherii în UE ?COM (2025) 940? .

Parlamentarul susţine că, după decenii în care PSD, PNL, USR şi UDMR au închis fabrici, au îngropat companii româneşti şi au înstrăinat active ale statului, nu au legitimitatea să acuze AUR că se opune dezvoltării ţării. AUR se opune vânzării netransparente, pe repede înainte, a companiilor profitabile şi susţine că bogăţiile României trebuie să producă, înainte de toate, beneficii pentru români.
“Să asculţi nişte declaraţii care-ţi întorc stomacul pe dos, să-i asculţi pe cei de la PNL cum ne vorbesc nouă, celor de la AUR, despre distrugerea României şi despre modul în care AUR se opune dezvoltării României. Să guvernezi România de 36 de ani şi tu să arăţi cu degetul înspre AUR, îţi trebuie un tupeu cu adevărat abject.
Ce aţi vrut voi să faceţi? PNL, USR, UDMR, aţi vrut să vindeţi, pe repede înainte, fără o procedură transparentă, unor beneficiari predefiniţi, pe care îi alegeaţi voi. Asta aţi vrut să faceţi. Şi nu cu orice fel de companii, ci cu veritabile găini cu ouă de aur, pe care încă le mai avem noi.
Noi am spus doar că, dacă România mai are încă bogăţii, toate beneficiile acestor bogăţii trebuie să se regăsească în portofelele românilor, nu în portofoliile unor companii străine. Atât am spus.
Să guvernezi România de 36 de ani, colegule de la PNL, şi să-i acuzi pe ăia de la AUR că ei sunt vinovaţi că nu se dezvoltă România, repet, pare că voi, ăştia de la PNL, uşor-uşor, alunecaţi în zona asta a USR-ului. Deci nu se poate să ne acuzaţi pe noi, cei de la AUR, că ne opunem dezvoltării României, atâta timp cât voi guvernaţi România, cum a făcut şi ieri colegul la Comisia juridică. Ne acuzaţi pe noi, cei de la AUR.
Voi aţi vândut ţara asta. PNL, cot la cot cu USR, cot la cot cu UDMR, sigur, de multe ori şi cu PSD. Voi aţi vândut-o, nu AUR a vândut-o. Aţi îngropat atâtea companii, atâtea fabrici în 36 de ani, iar acum veniţi şi ne spuneţi că AUR se opune dezvoltării. Nu AUR se opune dezvoltării. Voi aţi îngropat România, voi o îngropaţi, voi”, a declarat deputatul AUR, Dan Tanasă.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu Circumscripția electorală: Nr. […]