PESTE 150 DE ALEȘI LOCALI DIN PNL ȘI PSD VIN ALĂTURI DE AUR

Alianța pentru Unirea Românilor a organizat miercuri, 14 februarie, o conferință de presă în cadrul căreia peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de AUR, în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor.

„Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile și Constituția. Și cei 150 de aleși locali din partidele lor prezenți aici care se opun comasării și ideii unui așa zis deceniu de stabilitate Nicu-Marcel, și care nu vor să mai candideze pe listele PSD-PNL sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulți, vom strica majoritățile acutale din consiliile locale și județene, blaturile baronilor locali”, a subliniat George Simion.

Mai mult, președintele AUR a spus că partidul pe care îl conduce este pregătit inclusiv dacă alegerile nu sunt la termen.

„Oamenii ăștia nu sunt membri AUR acum pentru că își pot pierde mandatul. Când se stabilește data alegerilor vor semna o adeziune pentru partidul AUR. Sigur că PNL, speriat, i-a demis pe consilierii de la sectorul 3. Sigur că oameni cu demnitate, consilierii de la sectorul 1 PNL, și-au dat demisia, dar situația este explozivă. Dacă hoțul Virgil s-a lăudat că ne-a luat organizații fictive în Mehedinți, noi venim in fata voastră să arătăm că AUR se va lupta cu baronii locali. Și dacă PNL sau PSD, în funcție de județ, au încetat să fie opoziție la acești baroni locali, vom prelua noi această misiune. Sigur că ne-am fi dorit să se respecte constituția și legile țării. Ne-am fi dorit ca alegerile să fie la termen. Suntem pregătiți și dacă nu sunt la termen aceste alegeri” a declarat George Simion, în cadrul conferinței de presă.

De asemenea, astăzi, la ora 14, AUR va organiza un protest în fața Autorității Electorale Permanente, pentru măsurile ilegale analizate în cadrul instituției.

„Mergem la AEP, care pe lângă proiectul de comasare mai are pe ordinea de zi două lucruri periculoase pentru democrație: interzicerea la alegerile europarlamentare a votului în diaspora pentru cei care nu au reședință acolo. La alegerile europarlamentare, ca și la cele prezidențiale, românii pot vota oriunde. Colegii noștri din Anglia, Italia, au fost chemați la ambasade să primească instructajul pentru alegeri și asta li s-a spus, că românii trebuie să aibă reședința în respectivul stat. Și modificarea pe repede înainte a regulamentului AEP acum înainte de alegeri tocmai pentru a-și pune oamenii comozi în funcțiile de conducere, pentru a pregăti marea fraudă de la vot și pentru a externaliza serviciile de IT din cadrul AEP. Miza este mare, se lucrează de zor sub conducerea domnului Greblă, noi la ora 14 vom fi acolo”, a anunțat președintele AUR.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Într-o dezbatere în plenul Parlamentului European prilejuită de raportul Comisiei Europene privind starea pieţei unice de energie europeană, vicepreşedintele AUR, Adrian Axinia, a criticat în termeni duri lipsa de echitate şi solidaritate. În opinia eurodeputatului Axinia, piaţa unică de energie nu funcţionează aşa cum ar trebui […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR, consideră că Marcel Ciolacu a mai finalizat un număr de slugărnicie politică pe socoteala României care ne va costa scump în următorii patru ani. “Mașina de propagandă a liderului PSD anunță că țara noastră a obținut un post important de comisar […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naţionale, atrage atenția asupra faptului că datoria externă a țării a ajuns la 180 de miliarde de euro la 1 august, iar datoria externă a guvernului a crescut la 87 de miliarde de euro, fiind cu 10 miliarde de […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat luni, în satul Brăniștari, comuna Călugăreni, din județul Giurgiu, casa construită în 12 zile pentru o familie de oameni amărâți cărora le-a ars locuința într-un incendiu. Liderul AUR a spus că prin acest proiect a demonstrat criticilor că se poate […]
Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR spune că este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat la Maternitatea Timișoara. ”Fondurile publice nu sunt pușculița fără fund a clientelei de partid. Ne confruntăm tot mai des cu probleme la […]
“În România există peste două milioane de hectare de teren agricol afectate de secetă, din suprafața totală de aproximativ 13,5 milioane de hectare. Simpla enumerare a proiectelor, strategiilor și măsurilor promise și parțial implementate de autorități în ultimii 34 de ani demonstrează că, în momentul de […]