Claudiu Târziu (AUR): „A include în Carta drepturilor fundamentale așa-zisul drept la avort este o oroare fără mărgini”

Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a reacționat foarte dur față de votul din 11 aprilie din Parlamentul European, privind includerea, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a dreptului la avort.

„O oroare fără margini a fost votată de 336 de nesăbuiți ai extremei-stângi și așa-zis liberali. Din partea României, reprezentanții PSD, USR și REPER au fost cei care s-au declarat favorabili unei asemenea mârșăvii.”, a afirmat președintele CNC al AUR.

„O majoritate fără discernământ, profund ideologizată și în răspăr cu viața și valorile sale susține includerea avortului în Carta drepturilor fundamentale a UE. Potrivit textului votat ieri de către elementele radicale și pretins progresiste ale Parlamentului European, orice persoană va avea acces la avorturi sigure și legale.

În articolul 2 al acestei Carte pe care extremiștii o vor modificată, se precizează că orice persoană are dreptul la viață. Iată că, de fapt, potrivit acestor 336 de spirite rătăcite, nu chiar orice persoană are dreptul la viață. Ba mai mult, anumite persoane ar căpăta acest drept « fundamental » de a lua viața”, a susținut Claudiu Târziu.

„După introducerea de către Franța, în propria Constituție, a pseudo-dreptului la avort, adică la ucidere, avem parte de încă o majoritate de scelerați, de această dată la nivel european, care acționează pe același calapod.

De când există un drept « fundamental » la ucidere? Avortul înseamnă moarte”, a mai declarat Claudiu Târziu, totodată candidat al AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Problema consumului de droguri este o criză națională, cu consecințe devastatoare pentru viitorul țării noastre. Impactul acestui fenomen asupra tinerelor generații este unul deosebit de grav și nu mai poate fi ignorat. Este o urgență națională! Iar fiecare zi de întârziere poate însemna o generație pierdută. […]
O delegație AUR condusă de președintele George Simion a discutat astăzi cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, despre lovitura de stat din România, care a culminat cu anularea alegerilor prezidențiale. „Ne bucurăm că există instituții la nivel european preocupate de soarta democrației. Ceea ce s-a întâmplat […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă asupra uneia dintre cele mai suspecte afaceri făcute de guvernarea PSD-PNL, și anume sistemul de garanție-returnare (SGR), o schemă prin care românii sunt forțați să cotizeze miliarde de lei în conturile unei firme private, RetuRO, create și […]
Adresată: Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Deputat Dan TANASĂ Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Proiectele pentru județul Brașov incluse în PNRR și stadiul de realizare al […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat Cristina-Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: Nr. 24 Iași Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Clarificări privind pensiile, alocațiile și bugetul alocat pentru anul 2025 […]
Adresată: Domnul Tánczos BARNA, Viceprim-ministru, Ministrul Ministerul Finanțelor De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU Circumscripția electorală nr. 14 Constanța Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Fonduri UE nerambursabile încasate de România în anul 2024   Domnule ministru, În […]