Claudiu-Richard Târziu – Declarație politică – „Dacă părintele Calciu nu ar fi existat, noi am fi suferit un deficit de demnitate”

Adresată de către senator: Claudiu-Richard Târziu

Circumscripția electorală: nr. 42 – București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 24.11.2021

„Dacă părintele Calciu nu ar fi existat, noi am fi suferit un deficit de demnitate”

Stimați colegi,

Când părintele Calciu-Dumitreasa s-a mutat la cele veșnice, pe 21 noiembrie 2006, a lăsat un gol imens în sufletele celor pe care i-a înconjurat cu infinita sa dragoste. Cu 15 ani în urmă, a plecat dintre noi un salvator, un restaurator al sufletului, un martir al temnițelor comuniste.

Un sfert de viață și-a petrecut-o între zidurile reci ale închisorilor. Întâia dată a fost închis în 1948, fiind acuzat de „activitate dușmănoasă” împotriva regimului – asemenea tuturor elitelor a căror decimare începea în acea funestă epocă. Între 1949 și 1951 a îndurat infernul reeducării de la Pitești, unde s-a încovoiat, dar din care s-a ridicat. Chinul a continuat până în 1964, când a fost eliberat, laolaltă cu ceilalți deținuți politici, urmare a amnistiei generale.

După 16 ani de temniță grea, a ales calea preoției. A fost unul dintre cei mai iubiți profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din București.

Un adevărat purtător de Hristos.

Nu a pactizat cu comunismul și nu și-a vândut sufletul celui mai anticreștin regim pe care l-a cunoscut umanitatea în secolul XX.

La finalul anilor `70, reacția sa curajoasă la demolarea lăcașurilor de cult a produs o undă de șoc la nivelul unor largi mase de români, din ce în ce mai însetate de adevăr și dreptate. A început o opoziție deschisă la infamiile dictate de Ceaușescu. În Postul Sfintelor Paști din 1978, la mănăstirea Radu Vodă din București, a ținut șapte „Cuvinte către tineri”, predici incadescente împotriva dictaturii de pe poziții creștine. În jurul său s-au adunat numeroși români de toate vârstele, care îi împărtășeau emoția, tăria și verticalitatea.

Succesul crescând al predicilor sale i-a atras hărțuirile, intimidările și amenințările de rigoare ale Securității. Nicolae Ceaușescu însuși l-a declarat pe părintele Calciu dușmanul său personal. Un an mai târziu, a fost arestat și condamnat la 10 ani de pușcărie, pe baza unor pure invenții. În urma stăruințelor unor iluștri români aflați în exil și a presiunilor internaționale, a fost eliberat după ce a ispășit jumătate din pedeapsă. La mai puțin de 1 an de la eliberare, a fost forțat de Securitate să plece și s-a stabilit în Statele Unite, unde a primit cetățenia de onoare.

Doi președinți ai SUA, Ronald Reagan și George W. Bush, l-au primit la Casa Albă, în semn de prețuire.

În 2006, părintele Calciu părăsea această lume.

A fost zidul de apărare în fața unui sistem păcătos și distructiv.

Acest săditor de oameni, cu o credință molipsitoare, a propovăduit un adevăr fundamental: „Pe lumea asta nu contează decât relația cu Hristos!”

Părintele Calciu este un reper veșnic. Deloc întâmplător, a fost președintele de onoare al Asociației Rost, de la înființarea sa în 2001 și până când a plecat la Domnul.

Acest omagiu, pe care i-l aduc astăzi, este infim pentru cel care a fost un sfânt pentru noi toți.

Părintele a clădit, a întărit și a înviat suflete. L-a înviat și pe al meu întru Hristos.

Îi rămân îndatorat în veșnicie.