Ciprian Paraschiv – Declarație politică – Bătaie de joc pe banii românilor: microbuzele școlare ajung în atenția Parchetului European

La două luni după ce i-am adresat interpelare lui Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe subiectul microbuzelor școlare electrice invocând inclusiv sesizarea instituțiilor capabile să facă lumină, acesta anunță public faptul că a sesizat Parchetul European!

Plecând de la prețurile exorbitante plătite în Iași pentru aceste microbuze, am solicitat oficial ministrului:

  • Rezultatele controlului dispus și situația neconformităților identificate
  • Lista măsurilor dispuse în urma controlului
  • Stadiul sesizărilor către alte instituții pe acest subiect

Acum avem și efectul! Ministrul a sesizat Parchetul European și scoate la lumină câteva realități frapante:

  • 74 de achiziții derulate individual, la nivel de județ, fără standarde unitare și în sistem integrat – în „traducere liberă”, fiecare a „tras” cum a vrut și cum a putut.
  • Sub minciuna descentralizării, „s-a dat” liber la căpătuială pe banii românilor: pentru aceleași microbuze, diferențe de preț de două ori spre trei ori mai mari!
  • Mai mult: una e lista localităților pentru care s-au solicitat microbuzele și alta e lista localităților care chiar le-au primit!

Rezumat? Bătaie de joc pe banii românilor și pe situația elevilor! Dacă ați ajuns și pe spatele copiilor să vă îmbogățiți, cine să vă mai spele?!

Dar iată că am declanșat o procedură care, avansând subiectul spre Parchetul European, are toate șansele să restabilească dreptatea.

Încă o dovadă incontestabilă că doar prin vigilență, perseverență și luptă până la capăt în numele românilor putem răzbi!

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Proiectul AUR privind creșterea transparenței în procedurile de insolvență, inițiat […]