Axinia Adrian – declarație de presă – Transparenţa, un slogan ratat de actuala Putere. Câţi bani a cheltuit Guvernul pentru informare şi publicitate pe tema COVID-19?

În ciuda folosirii obsesive de către actuala Putere a sloganului privind transparenţa în administraţie şi în cheltuirea banului public, Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR se dovedeşte a fi cel mai lipsit de transparenţă Executiv pe care România l-a avut în ultimii 30 de ani.

Iar sub umbrela pandemiei, în timpul stării de urgenţă şi apoi a stării de alertă prelungite la infinit, guvernanţii noştri au dat cele mai mari tunuri prin contracte dosite, cu încredinţare directă, justificate adesea de motive false, de ordin medical. Din postura de parlamentar, am trimis ministerelor cu responsabilităţi în gestionarea pandemiei întrebări legate de costurile respectivelor instituţii cu promovarea vaccinării, de la cele aferente implicării propriului personal în aşa-zisele maratoane ale vaccinării, până la costurile de informare publică şi publicitate. Într-o ţară democratică şi transparentă, aceste informaţii trebuie să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice în timp real. La fel cum, până în acest moment, ar fi trebuit să cunoaştem la ce companii au ajuns respectivii bani proveniţi din fonduri publice.

Dacă nu ştim nici măcar câţi bani a cheltuit Guvernul pe informare şi publicitate în campania COVID-19, la sumele cheltuite pentru echipamente de protecţie medicale, aparatură, medicamente şi dezinfectante nici nu ar trebui să îndrăznim să ne gândim. Pentru cei mai mulţi români, pandemia a adus cu sine o perioadă de panică, de sărăcire, de însingurare, de suferinţă. Pentru guvernanţi, însă, pandemia a adus afaceri dosite pentru mai marii zilei, desfăşurate prin proceduri netransparente, dar şi oportunităţi de promovare personală pe bani publici prin informare şi publicitate legate de incidenţa COVID-19 şi de campania de vaccinare.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]