Andrei Busuioc – Întrebare parlamentară – Necesitatea modernizării și reabilitării străzilor lăturalnice din satul Ghermănești, comuna Drânceni

 

Adresată: Primăriei comunei Drânceni, județul Vaslui, Primarului Murărașu Mihai

De către: Senator Andrei BUSUIOC

Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 25/06/2024

Obiectul întrebării: Necesitatea modernizării și reabilitării străzilor lăturalnice din satul Ghermănești, comuna Drânceni

 

Stimate Domnule Primar,

 

Cetățenii satului Ghermănești, comuna Drânceni, și-au manifestat profunda dezamăgire cauzată de lipsa unei infrastructuri stradale adecvate din cadrul drumurilor lăturalnice ale satului de reședință. Evenimentele meteo extreme și de instabilitate atmosferică recente, ce au afectat și satul Ghermănești, au generat o multitudine de dificultăți și inconveniențe cetățenilor care locuiesc pe străzile lăturalnice neasfaltate ale satului. Întrucât infrastructura stradală lipsește cu desăvârșire din cadrul anumitor drumuri lăturalnice, cetățenii sunt obligați să poarte cizme de cauciuc pentru a se deplasa și sunt obligați să-și parcheze autoturismele pe străzi îndepărtate, cele lăturalnice fiind impracticabile din cauza noroiului. Anumite autoturisme au rămas blocate pe străzile lăturalnice neasfaltate din cauza averselor torențiale, iar cetățenii au fost forțați să renunțe la utilizarea mijloacelor de transport personale pe durata perioadei în care stratul de pământ s-a uscat. Un număr semnificativ de locuitori ai satului Ghermănești depind de utilizarea autoturismului personal pentru realizarea sarcinilor zilnice. În condițiile date, nici deplasarea pe jos nu a constituit o alternativă practică, locuitorii alunecând din cauza noroiului și aflându-se în imposibilitatea de a transporta cele necesare.

Dintre totalitatea străzilor lăturalnice lipsite de infrastructură stradală adecvată și care necesită reabilitare și modernizare conform standardelor impuse de societatea modernă vom aminti strada Cuza Vodă și strada Viilor, deficiențele stradale nelimitându-se, însă, doar la aceste două străzi. Străbătând satul Ghermănești, vom constata o multitudine de străzi lăturalnice neglijate, ce nu pot fi catalogate drept drumuri ce respectă standardele europene.

Întrucât nevoile și interesele cetățenilor sunt primordiale și întrucât anumiți cetățeni așteaptă de un număr semnificativ de ani asfaltarea străzii pe care locuiesc, vă rugăm să acordați o atenție deosebită acestor problematici. Totodată, vă rugăm să țineți seama de faptul că aceste drumuri impracticabile afectează profund negativ calitatea vieții cetățenilor, îngreunând desfășurarea și îndeplinirea sarcinilor zilnice. Având în vedere cele menționate precedent, vă rugăm să ne comunicați răspunsul pentru următoarele întrebări:

 

  1. Care sunt motivele pentru care aceste străzi lăturalnice ale satului Ghermănești nu au fost reabilitate și modernizate până în momentul prezent?

 

  1. Când este preconizată începerea lucrărilor de reabilitare și de modernizare a acestor străzi?

 

  1. În ce măsură este posibilă distribuirea, în mod public, a informațiilor detaliate cu privire la planurile și calendarul de reabilitare a străzilor lăturalnice din satul Ghermănești?

 

  1. Care sunt resursele financiare alocate de către primăria comunei Drânceni pentru reabilitarea acestei infrastructuri rutiere?

 

  1. Până la finalizarea lucrărilor de reabilitare și de modernizare a drumurilor în cauză, care sunt măsurile temporare implementate de către primăria comunei Drânceni pentru a îmbunătăți calitatea acestor drumuri?

 

 

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Răzvan Biro, deputat AUR și președintele organizației de Tineret AUR, a declarat, la finalul Consiliului Național al Tineretului AUR că în cadrul întâlnirii la care au participat și George Simion, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Gianina Șerban, deputat și vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au decis obiectivele […]
“Să înțelegem corect decizia luată de către coaliția PSD PNL UDMR legată de pensii: guvernul a ales să înlocuiască indexarea pensiilor cu acordarea unor ajutoare sociale unora dintre pensionari. Practic, în locul unei legi care instituia o formulă predictibilă, clară, bazată pe indicatori economici și în […]
”Discursul vicepreședintelui SUA J.D. Vance închide definitiv scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România. Confirmarea internațională a acestui abuz reprezintă o victorie pentru democrație și un semnal clar că această fraudă nu va rămâne fără consecințe. Alegerile au fost anulate pe baza unor suspiciuni „șubrede”! AUR a […]
Senatorul AUR, Petișor Peiu trage un semnal de alarmă într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative, subliniind o realitate dureroasă și inacceptabilă: discrepanțele economice regionale care bântuie țara noastră sunt tot mai adânci și mai vizibile. Statisticile recente arată o […]
Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt AUR, reacționează după afirmațiile lui Cătălin Drulă referitoarea la moţiunea AUR împotriva Guvernului Ciolacu II. ”Drulă, cel rămas în memoria colectivă drept ministrul care amenința oamenii cu ranga în mână, încearcă să inventeze o poveste de adormit copiii pentru […]
Guvernul Ciolacu a demonstrat, în repetate rânduri, că este complet incapabil să răspundă așteptărilor și nevoilor românilor, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR. Potrivit acesteia, guvernarea PSD-PNL a adus România într-o criză economică și socială fără precedent, iar promisiunile de modernizare și reformă sunt doar […]