România a intrat oficial în recesiune tehnică. Nu mai vorbim despre simple avertismente sau scenarii economice, ci despre realitatea pe care milioane de români o simt deja în fiecare zi: prețuri mai mari, taxe mai multe și un nivel de trai în continuă scădere.
În timp ce guvernanții vorbesc despre stabilitate și reforme, românii își calculează fiecare leu înainte să intre într-un magazin. Facturile cresc, ratele cresc, alimentele sunt tot mai scumpe, iar salariile nu mai țin pasul cu inflația.
Cine plătește nota de plată pentru această guvernare? Nu cei privilegiați. Nu cei conectați politic. Ci românii care muncesc, antreprenorii mici, pensionarii și tinerii care își pierd speranța într-un viitor decent în această țară.
România produce tot mai puțin și importă tot mai mult. Industria românească este abandonată, agricultura este sufocată, iar investițiile strategice întârzie sau există doar pe hârtie.
Vedem acest lucru și la Galați, unde mii de oameni trăiesc cu teama zilei de mâine din cauza incertitudinilor de la Liberty. Vedem comunități întregi afectate de scumpiri, în timp ce statul vine doar cu taxe și birocrație.
În loc să susțină producția, economia reală și capitalul românesc, actuala putere a ales soluția cea mai simplă: împrumuturi uriașe și poveri mai mari puse pe umerii cetățenilor.
România are nevoie urgent de o schimbare de direcție economică.
Avem nevoie de investiții în industrie, infrastructură și agricultură. Avem nevoie de măsuri care să stimuleze producția internă și locurile de muncă bine plătite. Avem nevoie de un stat care să sprijine economia, nu să o pedepsească.
Nu putem construi viitorul unei țări doar din taxe, datorii și promisiuni.
Românii nu mai vor explicații. Vor soluții.
Iar cei care au adus România în această situație trebuie să răspundă politic pentru consecințe.

Comments are closed