Adrian-Gheorghe Cătană – Interpelare către Ministrul Afacerilor Interne – Situația agentului de poliţie, Nicolae Feroiu

Adresată: Domnului Lucian-Nicolae Bode, Ministrul Afacerilor Interne

De către senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ

Ședința Senatului din data de: 08.09.2021

Obiectul interpelării: Situația agentului de poliţie Feroiu

Stimate domnule Ministru,

În anul 2016, IPJ Gorj a cerut Poliției Capitalei un om de la structura de intervenție rapidă care să-i ajute pe polițiștii gorjeni. Astfel, a fost ales agentul Nicolae Feroiu, un luptător SAS cu multă experiență.

 Ulterior, începând cu data de 1 ianuarie 2018, Feroiu a rămas la IPJ GORJ, în interesul serviciului și a fost desemnat să se ocupe cu pregătirea fizică, tehnico-tactică și tragere cu armele de serviciu pentru cadrele instituției.

Conform legii, polițiștii operativi trebuie să efectueze, lunar, șase ore de antrenament, în timp ce oamenii de la birouri, care compun structurile neoperative, numai patru. În iulie 2019 a raportat conducerii faptul că aproximativ 300 de cadre lipsesc de la pregătire. Ulterior, luptătorul SAS a fost chemat, din timpul serviciului, de psihologul unității, care i-a făcut o evaluare. Pentru că a fost declarat respins, polițistul a contestat rezultatul și a fost supus unei testări noi. A picat pentru a doua oară, motiv pentru care, după alte misiuni pe care le-a executat în calitate de luptător al trupelor speciale, a ajuns la Ordine Publică, în serviciul de patrulare.

La data de 4 august, fostul luptător SAS a fost înștiințat că în urma unor adrese emise de Direcția Medicală din MAI și Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova, este necesară internarea acestuia pentru evaluare clinică și teste psihologice specifice activității în MAI.

Pentru că nu s-a prezentat, conducerea IPJ Gorj a dispus suspendarea polițistului, pe o perioadă nelimitată, timp în care nu-și va mai lua salariul iar vechimea pe cartea de muncă va fi întreruptă.

Agentul principal Nicolae Feroiu a mers, din proprie inițiativă, la un cabinet specializat din Craiova, unde a fost găsit apt pentru a face parte din Serviciul Acțiuni Speciale (SAS).

Inclusiv Comisia pentru abuzuri din cadrul Parlamentului României i-a solicitat lui Feroiu să se testeze la un cabinet civil unde s-a constatat că agentul este apt.

Nicolae Feroiu are o vechime de 15 ani în structuri ale ministerului, este instructor de tir și judo, multiplu campion al M.A.I. la sporturi de contact. În plan profesional, în perioada 2006-2020 a fost evaluat anual cu 13 calificative de foarte bine și 2 de bine. Specialitatea agentului este intervenție antiteroristă și acțiuni speciale (S.A.S.).

Până în anul 2018, agentul și-a desfășurat activitatea în structuri de intervenție ale Jandarmeriei Române și ale Poliției Române (D.G.P.M.B.-S.A.S.).

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să aveți amabilitatea de a răspunde la următoarele întrebări:

1). Ce acțiuni a întreprins conducerea M.A.I.  în vederea soluționării acestui caz?

2). Cine se face vinovat de deficiențele apărute în activitatea IPJ Gorj care au condus la apariția acestui caz?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

privire
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri ”de relaxare” anunțate de CNSU, care nu reprezintă altceva decât noi măsuri jignitoare la adresa românilor cinstiți și muncitori, a căror singură vină este că nu s-au vaccinat. „Așa-numitele <<măsuri de relaxare>> nu rezolvă, în esență, nimic, pentru […]
Adresată: Domnului Ministru al Afacerilor Interne-Lucian Nicolae Bode De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 08.12.2021 Obiectul întrebării: construirea noului stadion Dinamo Stimate domnule Ministru, Lucian Nicolae Bode,                 Sportul înseamnă în primul […]
Adresată:  Domnului Sorin Mihai GRINDEANU, viceprim-ministru, ministru al Transporturilor și Infrastructurii                    Domnului Mihai-Cătălin VĂSII, prefect al județului Brașov                    Domnului István RÁDULY, prefect al județului Covasna De către: Senator Ionuț NEAGU, secretar al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: […]
Rodica Boancă
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 08.12.2021 Obiectul interpelării: Costul tratamentului pentru Covid-19 Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,          Nu mai este niciun secret faptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 08.12.2021 Obiectul interpelării: certificatele verzi versus adeverințele de vaccinare Stimate Domnule Ministru Alexandru Rafila,           De la săptămână la […]
Adresată: Domnului Ministru al Economiei, Florin Marian SPĂTARU De către: Senator Valentin-Rică Cioromelea Circumscripția: nr. 38, Tulcea Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 08.12.2021 Obiectul interpelării: resursele neexploatate de grafit Stimate domnule Ministru, Florin Marian SPĂTARU             Deși mare parte a […]