
Eurodeputatul AUR/ECR, Adrian Axinia, atrage atenția asupra faptului că centrala nucleară de la Cernavodă este în continuare oprită, deși nivelul apelor Dunării a crescut peste valorile înregistrate în momentul opririi acesteia.
Eurodeputatul avertizează că, din acest motiv, românii ar putea ajunge să plătească facturi cu 30-50% mai mari, în timp ce furnizorii cumpără energie la prețuri avantajoase.
“Centrala de la Cernavodă e tot închisă
Cotele apelor Dunării au crescut: și la intrarea în țară, dar și la Cernavodă. Sunt mai înalte decât la oprirea centralei atomoelectrice de la Cernavodă.
Cu toate acestea, încă nu avem un calendar concret pentru repornirea Centralei care acoperă aproape 20% din consumul național.
S-a schimbat și Guvernul, centrala de la Cernavodă e tot închisă. Singura aflată pe cursul Dunării care este în continuare închisă.
Chiar și așa, banii continuă să curgă. Ca dovadă, Nuclearelectrica a vândut în avans, pentru doi ani, energie electrică de 600.000.000 de euro către Engie România și Electrica Furnizare. Evident, la un preț preferențial.
Deci, când în iarna aceasta cele două companii vor spune că trebuie scumpit curentul cu 30% – 50%, să le aducem aminte românilor că ele au cumpărat ieftin de la statul român și le-o vor vinde lor scump“, a explicat Adrian Axinia.