Adrian Axinia – întrebare parlamentară către Guvernul României/ Departamentul pentru Situații de Urgență/ Ministerul Sănătății/ M.A.I. – Situația contractelor încheiate prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț în perioada stării de urgență și a stării de alertă.

De la: Adrian George Axinia,

          Deputat ales în Circumscripția nr. 31, Prahova

Obiectul întrebării: Situația contractelor încheiate prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț în perioada stării de urgență și a stării de alertă

Doamnă Președinte,

În perioada stării de urgență și a stării de alertă legate de pandemia de COVID-19, autoritățile publice centrale și locale au achiziționat diverse bunuri și servicii prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț, în baza unor acte normative adoptate în respectiva perioadă.

Vă solicit să îmi puneți la dispoziție o situație detaliată a contractelor încheiate de instituția pe care o conduceți prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț (potrivit, după caz: O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, modificată prin Legea nr. 20/2020; Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul României; Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19) în perioada 11 februarie 2020 – 7 martie 2022.

Mai precis, pentru fiecare achiziție, vă rog să specificați:

  • Furnizorul de produse/servicii
  • Denumirea produselor/serviciilor achiziționate
  • Preț unitar
  • Cantitate
  • Valoarea totală a contractului
  • Valoarea plătită din contract
  • Data atribuirii contractului
  • Stadiul de implementare a contractului

Întrebarea pe care v-am adresat-o are la bază principiul accesului publicului la informaţii privind contractele publice, ceea ce facilitează controlul democratic asupra activităţii administrative.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Conferința „Femeia, între normalitate și ideologie”, organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” al Alianței pentru Unirea Românilor a avut loc sâmbătă, 25 martie 2023, la Palatul Parlamentului din București. În cadrul dezbaterilor organizate au fost analizate problemele și provocările cu care femeile se […]
AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]