Adrian Axinia – declarație de presă – Propunerile de reformă a educaţiei anunţate de ministrul Cîmpeanu – forme fără fond.

În 2022, Educaţia are cel mai mic buget raportat la PIB de după Revoluţie: aproximativ 2,58%.Realităţile din sistemul de educaţie românesc, condus de domnul ministru Cîmpeanu, sunt atât de dramatice încât acestea compromit iremediabil viitorul naţiunii române şi al ţării, potrivit deputatului AUR, Adrian Axinia.Parlamentarul Alianţei pentru Unirea Românilor consideră că reforma propusă de actualul ministru al educaţiei sunt doar forme fără fond: puţin timp petrecut la şcoală, mai puţine testări, impunerea modulelor şi eliminarea tezelor.

„Vreau să vă enumăr doar câteva probleme pentru care ministrul Educaţiei nu are soluţii:

1. România se află pe ultimul loc în UE ca procent al elevilor care trec testele PISA.

2. Dacă raportăm numărul celor care obţin bacalaureatul la numărul total al elevilor din clasele terminale, doar 1 din 2 reuşesc să treacă testul maturităţii. Dacă raportăm acelaşi număr la totalul celor de aceeaşi vârstă, observăm că doar 35% din elevii au şansa de a obţine diploma de Bacalaureat.

3. Doar doi din trei elevi reuşesc să ia Capacitatea şi să se înscrie la liceu.

4. Salariaţii din învăţământ au printre cele mai mici venituri din sectorul bugetar, iar ultimele guverne i-au dus cu zăhărelul cu privire la majorările salariale prevăzute în Legea 153/2017 din septembrie 2020, o lege prorogată de prea multe ori.

5. Nu în ultimul rând, dacă bani pentru elevi şi profesori nu există, mai multe firme s-au îmbogăţit şmechereşte pe seama sistemului educaţional. Toţi ne aducem aminte de scandalul achiziţiei testelor de salivă pentru elevi în pandemie. Mai nou, şi testele standardizate sunt obiectul unui scandal public, acestea fiind achiziţionate de la o singură firmă fără să existe o competiţie reală pe piaţă”.

În tentativa de a pune în aplicare butaforia numită pompos „România Educată”, actuala Putere nu face altceva decât să ascundă gunoiul sub preş pentru a nu se vedea dezastrul din educaţie păstorit de Guvernele PNL, PSD sau PNL-PSD.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ                                 Circumscripția electorală: Nr.13, Cluj Grupul Parlamentar: A.U.R. Titlul declarației […]
Adresată: Domnului Tanczos Barna, Ministrul Finanțelor De către domnul: Senator Nicolae VLAHU Circumscripția Electorala: Nr.14 […]
Adresată: Domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu, Ministrul Afacerilor Externe De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă cu fermitate campania de „recompensare” a tinerilor alegători prin […]
Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]