Acatrinei Dorel și Pușcașu Florin – interpelare parlamentară către Guvernul României – Violențele migranților din zona Calais-Franța care au dus la uciderea românului Mihai Spătaru, un atentat la securitatea UE.

Către: dl. Prim-ministru Florin Cîțu

De la: dl. Dorel-Gheorghe Acatrinei și dl. Puscasu Florin Lucian,

 Deputati AUR, circumscripția electorală nr.35 Suceava

Obiectul interpelării: Violențele migranților din zona Calais-Franța care au dus la uciderea românului Mihai Spătaru, un atentat la securitatea cetățenilor UE.

Stimate Domnule Prim-Ministru,

          Asistăm cu neputință la o situație foarte gravă care, de mai bine de zece ani, afectează integritatea fizică și psihică a șoferilor de camioane români. Aceștia în exercitarea muncii de șofer profesionist sunt nevoiți să ajungă în Marea Britanie prin terminalul din portul Calais. Problemele sunt cauzate de miile de migranți ilegali stabiliți pe malul francez al Canalului Mânecii care încearcă, prin orice mijloc, să ajungă în Marea Britanie. În trecut, migranții se apropiau de această zonă la adăpostul întunericului, între timp, aceștia se năpustesc, în plină zi, asupra vehiculelor cu marfă care traversează Canalul în Marea Britanie, intimidând și amenințând șoferii, totul sub ochii autorităților franceze. Practic, lipsa sancțiunilor și faptul că autoritățile sunt depășite, coroborat cu toleranța instituțiilor franceze, pun în pericol fiecare șofer aflat la volanul unui vehicul doar pentru că reprezintă o oportunitate de a se deplasa în Marea Britanie. Aceștia se organizează în grupuri, de îndată ce traficul de pe autostradă în direcția portului avansează cu viteză mică și aleg camioanele vulnerabile, totul fiind planificat. Camioanele și bunurile sunt deteriorate, lanțul de aprovizionare fiind în pericol. Soferii profesioniști încep să evite această rută deoarece se tem pentru integritatea lor corporală sau de pedepsele aplicate de autorități în cazul în care găsesc migranți în remorca vehiculului, în multe cazuri fără știrea șoferilor.

          România a fost zguduită, în data de 16 mai, de tragedia care s-a produs într-o parcare de pe autostrada A28 din Franța. Astfel, în noaptea de 15 spre 16 mai, brăileanul Mihai Spătaru, şofer profesionist de TIR, se afla într-o parcare de pe autostrada A28 din Franţa, împreună cu soţia sa, cu care făcea echipaj pe un camion. La un moment dat, Mihai i-a spus soţiei că merge la toaletă iar apoi se va duce să verifice dacă încărcătura este în regulă și dacă lacătul remorcii este intact. Imediat după ce a coborât şi a ajuns în spatele TIR-ului, românul de doar 39 de ani a fost atacat cu o sabie şi înjunghiat de două ori, în inimă şi spate.

Strigătele disperate ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi de TIR aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât, pentru a sări în ajutorul colegului lor, probabil de frică să nu fie atacați la rândul lor.

          Tragedia s-a produs în contextul în care Franța devine una dintre cele mai periculoase zone de tranzit pentru șoferii români, oameni care devin victime ale hoților de motorină sau migranților din zona Calais. Cum ar putea să se apere acești oameni în astfel de cazuri, dacă autoritățile franceze se implică mai mult în protejarea migranților, aplicând amenzi usturătoare tocmai șoferilor care, de frică, încearcă să-i îndepărteze utilizând forța? Au existat și situații extreme, în care șoferii au fost nevoiți să lovească atacatorii folosindu-se de camion pentru a se apăra, rezultând numeroase victime și din rândurile migranților. La sfârșitul săptămânii trecute, peste o sută de migranți au blocat șoseaua de centură care duce spre portul Calais și au atacat cu pietre TIR-urile care se îndreptau spre Anglia, încercând astfel să-i oblige pe șoferi să-i urce în remorci.

          Autoritățile franceze afișează un grad ridicat de toleranță față de acești migranți, permițându-le chiar să-și construiască case din cartoane la marginea autostrăzii. În situațiile în care sunt găsiți ascunși prin diverse compartimente ale camioanelor, sunt eliberați fără alte sancțiuni. Prin aceste acțiuni ale autorităților, fenomenul este încurajat și perpetuat. Aceste situații au un impact negativ asupra transportatorilor de marfă, punând astfel presiune pe un segment economic deja afectat de migrația forței de muncă, de pachetele de mobilitate adoptate la nivel european și de impozitarea diurnelor care sunt recalificate abuziv de ANAF ca venit salarial.

          Prin urmare, stimate Domnule prim-ministru, vă rugăm să ne comunicați dacă vă este cunoscută această problemă, precum și ce măsuri ați întreprins, sau aveți în vedere să adoptați, pentru prevenirea și evitarea acestor incidente și dacă veți deschide un consulat în zona Calais?

          De asemenea, în mod concret, vă rugăm să ne precizați dacă statul român va susține familia Spătaru în urma acestei tragedii?

          Față de toate cele menționate, solicităm deschiderea unor canale de comunicare, la nivel de prim-ministru, între Romania si Franța, care sa aiba ca obiectiv măsuri concrete și monitorizarea violențelor produse de migranți, precum și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație pentru descurajarea violențelor, iar dacă acestea nu vor avea eficiență solicităm să ridicați chestiunea la nivelul organismelor Uniunii Europene.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Răzvan Biro, deputat AUR și președintele organizației de Tineret AUR, a declarat, la finalul Consiliului Național al Tineretului AUR că în cadrul întâlnirii la care au participat și George Simion, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Gianina Șerban, deputat și vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au decis obiectivele […]
“Să înțelegem corect decizia luată de către coaliția PSD PNL UDMR legată de pensii: guvernul a ales să înlocuiască indexarea pensiilor cu acordarea unor ajutoare sociale unora dintre pensionari. Practic, în locul unei legi care instituia o formulă predictibilă, clară, bazată pe indicatori economici și în […]
”Discursul vicepreședintelui SUA J.D. Vance închide definitiv scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România. Confirmarea internațională a acestui abuz reprezintă o victorie pentru democrație și un semnal clar că această fraudă nu va rămâne fără consecințe. Alegerile au fost anulate pe baza unor suspiciuni „șubrede”! AUR a […]
Senatorul AUR, Petișor Peiu trage un semnal de alarmă într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative, subliniind o realitate dureroasă și inacceptabilă: discrepanțele economice regionale care bântuie țara noastră sunt tot mai adânci și mai vizibile. Statisticile recente arată o […]
Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt AUR, reacționează după afirmațiile lui Cătălin Drulă referitoarea la moţiunea AUR împotriva Guvernului Ciolacu II. ”Drulă, cel rămas în memoria colectivă drept ministrul care amenința oamenii cu ranga în mână, încearcă să inventeze o poveste de adormit copiii pentru […]
Guvernul Ciolacu a demonstrat, în repetate rânduri, că este complet incapabil să răspundă așteptărilor și nevoilor românilor, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR. Potrivit acesteia, guvernarea PSD-PNL a adus România într-o criză economică și socială fără precedent, iar promisiunile de modernizare și reformă sunt doar […]