
În contextul în care președintele Nicușor Dan cere coordonarea instituțiilor statului pentru combaterea dezinformării, eurodeputata AUR/ECR, Georgiana Teodorescu, atrage atenția asupra unei probleme fundamentale: lipsa de transparență a autorităților și absența informațiilor clare privind deciziile care îi afectează direct pe români.
De la ratificarea acordului comercial UE–Mercosur și negocierile privind viitoarea Politică Agricolă Comună, până la gestionarea fondurilor europene pentru perioada 2028–2034, exploatarea resurselor naturale critice și alocarea fondurilor prin mecanismul SAFE, Georgiana Teodorescu solicită explicații privind pozițiile oficiale ale României și modul în care sunt luate deciziile cu impact major asupra țării.
“Nicușor Dan cere coordonarea instituțiilor statului împotriva dezinformării. Sfat pentru Nicusor Dan: să ceară coordonarea instituțiilor statului împotriva lipsei de informare.
Vă aduceți aminte modul netransparent în care a fost ratificat acordul Mercosur? Am făcut solicitare în scris la Consiliu pentru a întreba dacă au respectat procedura internă prin care s-a decis ratificarea celui mai mare acord comercial în scris, dar și motivul pentru care au făcut asta. Au raspuns, dupa 9 luni și jumatate, spunând că dacă nu ratificau în scris, nu se mai putea semna acordul în America Latină la data stabilita de Ursula von der Leyen. Ca și cum acea dată era ultima la care s-ar fi putut semna un act. Apoi, la o zi distanță, și-au retras răspunsul, spunând că vor reveni cu unul revizuit. Nu au mai revenit. Probabil vor reveni dupa alte 9 luni și jumătate. Cine a trimis, în scris, din partea României poziția către Consiliu? Ministrul Agriculturii? Ministrul Economiei? Nu știe nimeni clar. Și, mai ales, care a fost poziția oficială a României? Poate asta ar trebui să ne spună Nicușor Dan.
Viitoarea Politică Agricolă Comună propune o plafonare a subvențiilor fermierilor europeni, implicit a fermierilor români. La nivelul Parlamentului, am depus amendamente pentru a mă împotrivi, în Comisia pentru Agricultură, acestei prevederi. Cine și ce amendamente a depus la nivelul Parlamentului European se poate vedea pe site-ul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Aș dori să știu ce poziție oficială are România în Consiliu? Cu ce mandat a mers România în Consiliu? Dorește România plafonarea? Pentru că, în 2028, fermierii vor afla brusc că subvențiile lor vor fi plafonate, la 100 de mii/200 de mii, rămâne de văzut. Va fi agitație atunci și fiecare va lovi politic în fiecare. Adevărul, însă, va ramâne, pentru mulți, necunoscut.
Vorbește cineva în România despre modul în care viitoarele Planuri naționale și regionale de parteneriat – la fel ca fostele Planuri naționale de Redresare și Reziliență – vor funcționa în România? Știe cineva că, la fel cum au fost vechile PNRR-uri redactate, riscăm să fie redactate și aceste noi PNRP-uri? Știți ce se afla în PNRP-uri? Aproape toți banii României – adică acele aproximativ 60 de miliarde de euro, dacă vor rămâne atâtea – bani europeni pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, de la agricultură, la pescuit, competitivititate, coeziune, înarmare. Tot. Se discută în spațiul public din România de faptul că, dacă Comisiei Europene nu îi va conveni guvernarea din România, riscăm să pierdem bani, din motive politice, inclusiv pentru agricultură? S-a întamplat în Ungaria, cu PNRR-ul lor. Și nu a fost vorba de Orban. Blocarea fondurilor a afectat companii, oameni, studenți.
Materiile prime rare – se vorbește în România de modul în care se vor decide proiectele de explorare/exploatare a resurselor naturale critice? Comisia centralizeaza deciziile la Bruxelles.
Se vorbește în România de modul în care s-a alocat partea de bani din SAFE care a revenit țării noastre? De faptul că deal-ul a fost făcut și semnat înainte să existe ordonanța de urgență care să reglementeze procedura legală prin care deal-ul ar fi trebuit făcut?” – încheie retoric Georgiana Teodorescu.