Luni, 19 octombrie, în matinalul Digi FM, Theodor Paleologu a decretat: “când e vorba de furat este imposibil să nu fie cel puţin şi un român”.
Douăzeci de milioane de oameni, puşi la zid într-o singură frază: ingineri, medici, profesori, muncitori din diaspora care trimit acasă, an de an, miliarde de euro câştigaţi cinstit, copii din şcolile Franţei şi părinţi care le plătesc chiria. Toţi, în logica domnului Paleologu, suspecţi de serviciu.
Nu este o analiză, ci o prejudecată rostită cu accent de catedră. Pe ce date se sprijină? Pe niciuna. Un om care intră în dezbaterea publică are obligaţia să aducă fapte şi cifre. Dacă există cetăţeni români care au comis infracţiuni în Franţa, ei răspund individual, în faţa legii. Vinovăţia se stabileşte pe baza probelor, nu a paşaportului.
Dar, de vreme ce domnul Paleologu a deschis subiectul furtului, să-l ducem până la capăt. Cu nume, date şi locuri.
La 1 martie 2000, la Ateneul Român, în prezenţa şefului statului, Alexandru Paleologu, tatăl lui Theodor Paleologu, primea un premiu în valoare de 50.000 de dolari. Banii veneau de la fundaţia lui Sorin Ovidiu Vîntu. Două luni mai târziu, în mai 2000, Fondul Naţional de Investiţii se prăbuşea, înghiţind economiile a sute de mii de români modeşti, oameni care îşi puseseră bătrâneţile la adăpost cu încredere în stat şi în presa care le lăuda fondul. Pentru această devalizare, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare. Hoţ, cu sentinţă judecătorească.
La vremea aceea, o profesoară de limba română câştiga 79 de dolari pe lună. Premiul încasat de familia Paleologu valora peste cincizeci de ani de salariu al unui dascăl. Alexandru Paleologu a spus-o el însuşi, cu francheţe, în revista 22: nu consacrarea îl interesa, ci banii, pentru că, nemaicandidând, voia să lase familiei “o condiţie materială bună”. Un an mai târziu, fiul pleca la Harvard.
Nu punem la îndoială şcolile lui Theodor Paleologu. Punem o singură întrebare: cu ce autoritate morală vorbeşte despre hoţi un om a cărui familie a beneficiat, public şi ostentativ, de generozitatea celui mai mare hoţ al tranziţiei româneşti, în chiar lunile în care păgubiţii FNI îşi pierdeau agoniseala? Victimele FNI nu au primit nimic înapoi. Familia Paleologu a primit 50.000 de dolari şi, se pare, o lecţie de superioritate pe care o predă de atunci poporului român.
Istoria recentă a familiei nu se opreşte aici. Alexandru Paleologu şi-a recunoscut public colaborarea cu Securitatea comunistă. Nu îi reproşăm fiului păcatele tatălui. Îi reproşăm însă dispreţul cu care, moştenitor al acestei biografii, îi tratează pe românii care n-au turnat pe nimeni, n-au luat bani de la nimeni şi au muncit cinstit, în ţară sau în străinătate, ca să-şi crească familiile.
Prin urmare, cerem public domnului Theodor Paleologu două lucruri.
Întâi, să-şi retragă afirmaţia din 19 octombrie şi să prezinte scuze românilor pe care i-a insultat în bloc.
În al doilea rând, să restituie celor păgubiţi de prăbuşirea FNI cei 50.000 de dolari primiţi de familia sa din banii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Există asociaţii ale victimelor, există dosare, există oameni în viaţă care aşteaptă de un sfert de secol o reparaţie. Gestul ar fi, în sfârşit, o lecţie de moralitate pe care românii ar putea-o lua în serios.
Până atunci, domnul Paleologu ar face bine să nu mai pronunţe cuvântul “furat” în public. Românii ştiu ce înseamnă furtul mai bine decât el: spre deosebire de el, l-au plătit din propriul buzunar.
