Către: Domnul Florin Vasile Cîțu, Prim-Ministru interimar
De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș
Subiectul întrebării: Stadiul pregătirii sezonului rece la nivel național
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Odată cu scăderea temperaturilor au apărut problemele majore în orașele României în ceea ce privește furnizarea agentului termic către populație.
În ultimul an de când sunteți la conducerea Guvernului nu ați putut să rezolvați aceste grave probleme cu care românii se confruntă, lăsând liberalizarea pieței energiei să producă efecte care acum ne îngrozesc pe toți. Ați lăsat operatorii și distribuitorii de energie electrică și gaze să crească prețurile cu mult mai mult decât în celelalte țări dezvoltate din Uniunea Europeană! Le-ați permis fiindcă de acolo vin bani la bugetul de stat, prin TVA! TVA pe care nu l-ați micșorat pentru gaze și energie electrică, așa cum au procedat alte state europene! Distribuitorilor de energie și gaze le convine situația, deoarece vor primi subvenții de la bugetul de stat, prin compensarea facturilor. Dar milioane de gospodării din România nu se vor încadra în plafoanele pe care le-ați stabilit pentru consumatori vulnerabili, respectiv apartamentele cu 3 și 4 camere nu se vor încadra în baremuri, adică exact familiile cu mulți copii. Tardiv, astăzi, la data de 1 noiembrie, ați anunțat că veți avea o discuție cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România pentru identificarea unei soluții pentru subvenția la gigacalorie, după ce ANRE a aprobat preţurile energiei termice (din sursa ANRE aceste prețuri par duble față de anul trecut) livrate operatorilor de transport şi distribuție a energiei termice şi a bonusului pentru sprijinirea producerii energiei electrice şi a energiei termice în cogenerare de înaltă eficiență.
În concluzie, vă solicit să îmi transmiteți care este stadiul actual al pregătirii sezonului rece la nivel național și cum veți aplica hotărârile de Guvern referitoare la protejarea populației în sezonul rece?
Nu există răspunsuri