
Către: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnului Dragoș PÎSLARU, ministru
De către: Dragoș-Florin COMAN, deputat AUR de Călărași
Subiectul întrebării: Solicitare de informații privind numărul de beneficiari de carduri educaționale din județul Călărași – anul școlar 2025-2026
Domnule ministru,
Sprijinirea copiilor din mediile defavorizate prin acordarea rechizitelor şcolare reprezintă unul din principalii piloni ai Programului naţional integrat de reducere a abandonului şcolar, prevăzut de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023. Astfel, prin Programul social “Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educaţional”, se acordă anual un sprijin financiar în valoare de 500 de lei, după demararea anului școlar și în baza solicitării scrise a părinților sau reprezentanților legali.
În condițiile în care anul școlar 2026/2027 a demarat, iar OUG nr.83/2023 prevede termene foarte scurte pentru solicitarea acestor drepturi, vă solicit următoarele informații: