Ionelia Priescu (deputat AUR): „Falimentul Companiei Naționale a Uraniului arată cât de departe a ajuns România în abandonarea propriilor resurse strategice: avem uraniu în subsol, dar îl importăm pentru a ne alimenta industria nucleară”

Deputatul AUR Ionelia Priescu critică dependența României de importurile de uraniu în condițiile în care țara dispune de propriile resurse și infrastructură pentru procesarea combustibilului nuclear. Acesta susține că falimentul Companiei Naționale a Uraniului și întârzierea exploatării zăcământului de la Tulgheș-Grințieș arată eșecul statului român în administrarea unei resurse strategice pentru securitatea energetică națională.

„România are centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, fabrica de combustibil nuclear de la Pitești, capacitatea de procesare de la Feldioara și, mai ales, are zăcăminte de uraniu. Cu toate acestea, chiar Ministerul Energiei recunoaște că uraniul folosit în prezent pentru producerea combustibilului nuclear provine integral din import. Nuclearelectrica a cumpărat concentrat de uraniu inclusiv din Kazahstan și Canada.

Întrebarea este inevitabilă: cum a reușit statul român să transforme o țară care dispune de propriile resurse de uraniu într-una dependentă de import pentru materia primă necesară uneia dintre cele mai importante componente ale sistemului energetic național?

Absurditatea este cu atât mai mare cu cât alternativa există. Ministerul Energiei afirmă că rezervele exploatabile din perimetrul Tulgheș-Grințieș ar putea asigura necesarul de uraniu natural pentru funcționarea a două unități nuclear-electrice pe întreaga lor durată de operare. Există licență, există infrastructură de procesare, iar despre deschiderea exploatării se vorbește de ani întregi. Ceea ce lipsește este punerea efectivă în producție.

În acest timp, Compania Națională a Uraniului, deținută integral de statul român, a trecut de la administrarea unei resurse strategice la insolvență, disponibilizări și, acum, faliment. Tribunalul București a dispus pe 22 septembrie dizolvarea societății. Nu vorbim despre o companie oarecare, ci despre una care a avut un rol direct într-un sector esențial pentru securitatea energetică a României.

Ni se vorbește permanent despre independență energetică și securitatea aprovizionării. Dar independența energetică nu înseamnă să închizi exploatările din România și apoi să înlocuiești producția internă cu importuri. Înseamnă să folosești responsabil resursele pe care le ai, să păstrezi competența tehnică în țară și să construiești un lanț de aprovizionare pe care România să îl poată controla în momente de criză.

Statul român trebuie să explice cum s-a ajuns aici și, mai ales, când va începe efectiv exploatarea zăcământului Tulgheș-Grințieș. Pentru că suveranitatea energetică nu se măsoară în discursuri. Se măsoară în capacitatea unei țări de a-și folosi propriile resurse. Iar România se află astăzi în situația absurdă de a avea uraniu sub picioare și de a-l cumpăra de la mii de kilometri distanță”, a declarat deputatul AUR, Ionelia Priescu.

Distribuie acest articol!