Către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, doamnei ministru Diana-Anda Buzoianu
Direcția Silvică Argeș, domnului director Armand Chiriloiu
De la: Domnul Deputat Florin-Bogdan VELCESCU, Deputat în Circumscripția electorală nr. 3, ARGEȘ
Subiectul: Fundamentarea juridică, economică și administrativă a măsurilor privind accesul public pe drumurile forestiere administrate de Direcția Silvică Argeș
Stimate doamnă ministru,
Domnule director
Direcția Silvică Argeș a adus la cunoștința publicului instituirea unui regim restrictiv privind accesul cu autovehicule pe drumurile forestiere administrate de Direcția Silvică Argeș și amplasate în fondul forestier proprietate publică a statului, condiționând exercitarea acestuia de obținerea prealabilă a unui acord de tranzitare și de achitarea unui tarif de 30 lei + TVA/zi/vehicul. În același timp, accesul a fost limitat la un număr redus de trasee, fiind anunțată respingerea solicitărilor formulate pentru celelalte drumuri forestiere.
Măsura ridică o serie de întrebări legitime cu privire la raportul dintre obligațiile de administrare și protecție a fondului forestier, pe de o parte, și dreptul publicului de a beneficia de patrimoniul natural aflat în proprietatea statului, pe de altă parte. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre infrastructură forestieră realizată și întreținută în cadrul domeniului public, iar orice limitare a accesului sau instituire a unor obligații pecuniare trebuie să se întemeieze pe criterii clare, obiective, transparente și pe o justificare care să servească în mod real interesului general.
În lipsa unor explicații oficiale detaliate privind necesitatea, proporționalitatea și finalitatea acestei măsuri, se impune clarificarea modului în care aceasta se armonizează cu principiile accesului public la fondul forestier, cu exigențele unei bune administrări a patrimoniului public și cu obligația autorităților de a asigura o informare completă și predictibilă a cetățenilor.
În vederea clarificării temeiurilor juridice, economice și administrative care au stat la baza condițiilor privind accesul cu autovehicule pe drumurile forestiere administrate de Direcția Silvică Argeș, vă rog să îmi comunicați următoarele:
- Vă rog să precizați din ce considerente juridice și economice Direcția Silvică Argeș a transformat prerogativa de reglementare a accesului într-o obligație pecuniară de 30 lei + TVA/zi, suportată de cetățeni, și care este fundamentarea legală a acestei echivalări între “condiție de acces” și “tarif”.
- Dacă scopul măsurii este protejarea fondului forestier, vă rog să precizați prin ce mecanism concret achitarea tarifului de tranzitare contribuie la realizarea acestui obiectiv.
- În situația în care acordul este emis, iar accesul devine imposibil din motive independente de voința solicitantului (condiții meteorologice, restricții ulterioare, închiderea traseului), care este regimul juridic al sumelor încasate și unde este acesta reglementat?
- În condițiile în care acordul de tranzitare este emis pentru o perioadă de o zi și pentru un vehicul determinat, vă rog să precizați care este interesul public concret care impune reanalizarea aceleiași persoane și a aceluiași traseu la fiecare solicitare succesivă.
- Vă rog să precizați care este necesitatea concretă pe care urmărește să o acopere tariful de 30 lei + TVA perceput pentru emiterea acordului de tranzitare și dacă această sumă a fost stabilită în raport cu costuri efectiv identificate și cuantificate ori reprezintă un cuantum stabilit independent de existența unei cheltuieli determinate.
- Care este temeiul legal al practicii anunțate public, potrivit căreia solicitările de acces pentru alte drumuri decât cele 6 trasee “vor fi soluționate negativ” fără a primi răspuns individual, și cum se conciliază această practică cu obligația de răspuns motivat prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002?
- Vă rog să precizați dacă, anterior instituirii obligației de obținere a Acordului de tranzitare și a perceperii tarifului de 30 lei + TVA/zi/vehicul, a existat o consultare ori o informare a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și, în caz afirmativ, care a fost poziția exprimată de autoritatea publică tutelară cu privire la oportunitatea și legalitatea acestei măsuri.

Comments are closed