Nicolae Mîndrescu – Declarație de presă – Cer Guvernului cele 40 de milioane de lei pentru ca râmnicenii să nu rămână fără apă caldă şi fără căldură la iarnă

Nicolae Mîndrescu, deputat AUR, a adresat ministrului interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, domnul Cseke Attila-Zoltán, o întrebare parlamentară prin care solicită clarificări urgente privind alocarea sumei de 40 de milioane de lei pentru continuitatea alimentării cu energie termică a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Consiliul Judeţean Vâlcea a cerut această sumă încă din 10 martie 2026, prin adresa nr. 4705 către Ministerul Energiei, şi apoi din 3 iunie 2026, prin adresa nr. 11120 către Ministerul Dezvoltării. Au trecut de atunci şase luni, iar banii nu au venit.
Între timp, situaţia din teren s-a agravat. La 31 august, CET Govora şi-a încheiat activitatea de producţie după aproape 70 de ani, odată cu ea închizându-se şi bazinul carbonifer care o alimenta, iar sute de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Peste 10.000 de abonaţi ai sistemului centralizat au fost la un pas să rămână fără apă caldă chiar de la 1 septembrie, iar furnizarea a fost asigurată doar pentru luna septembrie, din subvenţia majorată de Primăria Râmnicu Vâlcea. La 4 septembrie, apa caldă şi agentul termic au fost întrerupte în tot municipiul, timp de douăzeci de ore.
“Ceea ce se află în joc nu este doar o linie bugetară, ci căldura din locuinţele a zeci de mii de oameni şi banii europeni deja investiţi în reţeaua de termoficare”, se arată în întrebarea parlamentară.
Deputatul atrage atenţia că închiderea centralei nu a fost o decizie locală: termenele au fost stabilite de Ministerul Energiei, în contextul ţintelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, fiind amânate succesiv de la 31 decembrie 2025 la 31 martie 2026 şi apoi la 31 august 2026. În acelaşi timp, cazanele noi de apă fierbinte urmează să devină operaţionale abia la 15 octombrie, ceea ce lasă o fereastră de aproximativ şase săptămâni, chiar la începutul sezonului rece.
Prin întrebarea parlamentară se solicită ministerului să precizeze ce răspuns a primit Consiliul Judeţean Vâlcea la cele două adrese, dacă a fost aprobată alocarea celor 40 de milioane de lei, ce soluţie are Guvernul pentru intervalul rămas descoperit până la punerea în funcţiune a noilor cazane şi care este stadiul real al proiectului de 985,5 milioane de lei derulat prin Programul Termoficare, aprobat încă din anul 2019.
Documentul semnalează, totodată, un risc financiar major: neacordarea finanţării poate atrage restituirea unor fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro, acordate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, precum şi pierderea eligibilităţii pentru proiectul major aflat în derulare.
Nicolae Mîndrescu a solicitat răspuns scris şi a anunţat că va face publice informaţiile

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE