George Simion (președinte AUR), alături de românii din SUA: „Să dea Dumnezeu să facem iarăși România mare, puternică, care să primească la sânul ei pe toți feciorii”

Președintele AUR, George Simion, se află în aceste zile în Statele Unite ale Americii, într-o vizită dedicată comunităților românești de peste Ocean. La Chicago, Illinois, liderul AUR a participat la festivalul românesc organizat de Biserica Sfântul Andrei, unde a fost invitat de preotul comunității să se adreseze românilor prezenți.

George Simion a vorbit despre păstrarea credinței, a identității naționale și a legăturii cu România, indiferent de distanța care îi desparte pe românii din diaspora de țară.

„Sunt foarte, foarte bucuros să vă văd, să văd că țineți aproape de Dumnezeu, de biserică, de neam, de tricolor, de sărbătorile noastre și de identitatea noastră națională”, a declarat George Simion.

Președintele AUR a remarcat diversitatea comunității reunite la festival, formată din români veniți din numeroase regiuni ale României și din Republica Moldova.

„Văd că aici, la Biserica Sfântului Andrei, unirea ați făcut-o deja: România cu Moldova. Sunteți și de la Bălți, și de la Mereni, și de la Timișoara, și de la Bistrița, și Sibiu, și Dobrogea, și Baia Mare, Mureș. Cum să nu? E o întreagă Românie, o Românie Mare aici”, a subliniat liderul AUR.

În timpul vizitei, George Simion a stat de vorbă cu românii prezenți, a făcut fotografii alături de aceștia și a gustat din bucatele tradiționale pregătite de membrii comunității. Liderul AUR le-a mulțumit românilor pentru primire și a transmis un mesaj despre legătura dintre românii din țară și cei plecați peste hotare.

„Mulțumim că ne-ați primit în sufletul vostru. Să dea Dumnezeu să facem iarăși România mare, puternică, care să primească la sânul ei pe toți feciorii. Asta ne dorim”, a afirmat George Simion.

Președintele AUR a vorbit și despre comunitățile românești pe care le-a întâlnit în timpul vizitei sale în Statele Unite și i-a îndemnat pe românii din diaspora să nu uite cine sunt și să păstreze vie identitatea românească în rândul copiilor lor.

„Sunt impresionat să vă văd. Am fost și la Cleveland, am fost și în Pennsylvania, toate festivaluri prilejuite de Sfânta Maria. Și să nu uitați niciodată cine sunteți. Și copiii voștri sunt feciori de Decebal. Să dea Dumnezeu să ne menținem așa.

Mulțumim, părinte! Și așa picnic frumos n-am mai văzut de mult”, a transmis președintele AUR.

Vizita din Chicago face parte din seria întâlnirilor președintelui AUR cu românii din Statele Unite ale Americii. Până acum, George Simion s-a întâlnit cu românii din Las Vegas, Nevada, Cleveland, Ohio, Reading, Pennsylvania, și Chicago, Illinois.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE