Adresată:Domnului Tánczos Barna, Ministru Interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale
De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul întrebării: Măsurile urgente pentru ridicarea restricțiilor privind exportul de ovine și caprine și salvarea crescătorilor de animale din județul Sibiu și din întreaga țară
Stimate Domnule Ministru,
Decizia recentă a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată blocajul livrărilor către statele membre UE, reprezintă o lovitură catastrofală, aplicată cu cinism agriculturii românești.
România a reușit performanța de a deveni cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, cu contracte record obținute prin munca titanică a fermierilor noștri. În județul Sibiu, pe care am onoarea să îl reprezint în Senat, oieritul nu este doar o afacere; este un mod de viață, o tradiție multiseculară și pilonul central al economiei rurale. Decizia de a pedepsi un sector întreg de activitate la nivel național pentru un focar izolat și ținut sub control în județul Mureș este o măsură profund abuzivă și disproporționată. În timp ce alte state europene aflate în situații epidemiologice similare beneficiază de măsuri de regionalizare flexibile, România este blocată total.
Fermierii noștri sunt aduși în pragul falimentului nu doar de deciziile de la Bruxelles, ci mai ales de indolența și gestionarea defectuoasă a crizei Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) de către ANSVSA. Crescătorii de animale nu mai pot asigura hrana turmelor, contractele internaționale se pierd în favoarea concurenței, iar statul român asistă pasiv la distrugerea propriei producții.
Având în vedere gravitatea extremă a acestei situații, vă solicit, domnule Ministru, răspunsuri clare și urgente la următoarele întrebări:
- Care este planul de acțiune concret, riguros și asumat pe etape pe care Ministerul și ANSVSA îl vor prezenta Comisiei Europene pentru a demonstra că focarul este izolat și pentru a solicita ridicarea imediată a interdicției pe restul teritoriului național (regionalizare)?
- Ce măsuri economice compensatorii de urgență are în vedere Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a sprijini financiar crescătorii de ovine și caprine din județul Sibiu și din restul țării, care înregistrează pierderi uriașe din cauza blocării exporturilor?
- Având în vedere solicitările ferme ale federațiilor de profil (precum ROMOVIS) privind demisia conducerii ANSVSA pentru managementul defectuos al crizei, cum evaluați activitatea acestei instituții și ce măsuri de reformă instituțională veți impune pentru ca fermierii români să nu mai fie sabotați de propriile autorități?

Comments are closed