Păucean-Fernandes Luminița – Întrebare – Eșecul statului român în protejarea spațiului național și a cetățenilor în fața amenințărilor cu drone

Adresată: Ministrului Apărării Naționale, Domnului Radu-Dinel Miruță

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul Intrebării: Eșecul statului român în protejarea spațiului național și a cetățenilor în fața amenințărilor cu drone

          STIMATE DOMNULE MINISTRU,

Două incidente grave produse într-un interval foarte scurt ridică o întrebare pe care milioane de români și-o pun astăzi: mai este statul român capabil să își protejeze propriul teritoriu?

O dronă se prăbușește peste un bloc de locuințe din Galați și rănește cetățeni români. O altă dronă încărcată cu explozibil ajunge în apropierea Portului Constanța, unul dintre cele mai importante obiective strategice ale țării. Nu mai vorbim despre ipoteze, exerciții sau scenarii. Vorbim despre incidente reale, produse pe teritoriul României.

Ani la rând, românilor li s-a spus că securitatea națională este garantată, că bugetele pentru apărare cresc constant și că instituțiile statului sunt pregătite să facă față noilor amenințări. Realitatea arată însă că obiecte cu potențial distructiv ajung pe teritoriul României, în zone locuite și în proximitatea unor infrastructuri critice.

România riscă să transmită imaginea unui stat în care se poate intra, tranzita și opera fără ca autoritățile să fie capabile să prevină la timp amenințările care pun în pericol cetățenii.

Mai grav, conflictul din Ucraina sau programele anunțate recent de Guvern nu pot constitui scuze pentru această situație. Amenințarea reprezentată de drone este cunoscută de ani de zile. Statul român a avut timpul, informațiile și resursele necesare pentru a se pregăti.

În acest context, DOMNULE MINISTRU, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Consideră Ministerul Apărării că incidentele de la Galați și Constanța reprezintă un eșec al măsurilor adoptate de statul român pentru protejarea spațiului național?

2. Ce măsuri concrete au fost implementate în ultimii cinci ani pentru prevenirea pătrunderii neautorizate a dronelor pe teritoriul României?

3. Ce sume au fost alocate pentru dezvoltarea sistemelor de detectare și neutralizare a dronelor și care sunt rezultatele concrete obținute?

4. Cum explică ministerul faptul că astfel de aparate continuă să ajungă în apropierea populației și a unor infrastructuri strategice?

5. Cine își asumă responsabilitatea pentru incidentele care au pus în pericol cetățeni români și obiective de interes național?

6. Ce măsuri urgente vor fi adoptate pentru ca asemenea situații să nu se repete?

Cetățenii nu au nevoie de noi promisiuni și nici de explicații despre programe viitoare. Ei au nevoie de răspunsuri privind modul în care au fost folosite resursele alocate securității naționale și de garanția că România nu devine un stat în care amenințările externe ajung nestingherite deasupra caselor oamenilor și în apropierea infrastructurilor strategice.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE