Către: Ministerul Afacerilor Interne,în atenția domnului ministru, Marian-Cătălin Predoiu
De la: Deputat, Barstan Tiberiu-Claudiu, Circumscripția electorală, nr.22, Hunedoara
Obiectul întrebării: Eficiența măsurilor de protecție în cazurile de violență domestică cu ordin de protecție.
Stimate Domnule Ministru,
În contextul evenimentelor recente din țară, inclusiv cazul grav petrecut în județul Cluj, în care o femeie și-a pierdut viața în urma unui atac comis de o persoană împotriva căreia exista un ordin de protecție, vă solicit următoarele clarificări:
- Câte cazuri de încălcare a ordinelor de protecție au fost înregistrate în ultimele 12 luni la nivel național?
- Ce măsuri operative suplimentare au fost implementate pentru monitorizarea agresorilor aflați sub restricții judiciare?
- Există un sistem funcțional de alertare rapidă între poliție și victime în caz de încălcare a ordinului de protecție?
- Câte intervenții ale poliției au fost întârziate sau nu au fost finalizate cu sancțiuni în astfel de cazuri în ultimul an?
- Ce modificări legislative sunt avute în vedere pentru întărirea protecției victimelor violenței domestice?
Având în vedere gravitatea situației și impactul social major, vă rog să precizați ce măsuri concrete intenționați să adoptați pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii.

Comments are closed