Proiectul de lege ce prevede eliminarea supraimpozitării contractelor part-time a primit raport favorabil în Comisia de Buget-Finanțe și urmează să intre la votul final în Camera Deputaților. Proiectul a fost susținut și votat de AUR în comisie și urmează să fie votat și în plenul Camerei Deputaților.
„Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time reprezintă o măsură de normalitate pe care AUR a susținut-o constant. Nu este firesc ca un angajator să fie obligat să plătească impozit și contribuții din bugetul propriu pentru un venit care nu există și pentru ore care nu au fost lucrate de către o persoană angajată cu normă parțială.
Această măsură a afectat atât mediul de afaceri, cât și persoanele care au nevoie de un program flexibil de muncă, studenți, pensionari, părinți sau oameni care doresc să își completeze veniturile printr-un al doilea loc de muncă.
Statul trebuie să taxeze munca reală, nu să penalizeze formele flexibile de angajare. Eliminarea acestei nedreptăți fiscale este un pas important pentru susținerea antreprenorilor români și pentru încurajarea muncii legale.
Revenim, astfel, la taxarea corectă a contractelor part-time. Este o reparație necesară pentru sute de mii de angajați și antreprenori!
Așteptăm votul din plenul Camerei Deputaților pentru a face dreptate și să punem astfel capăt unei măsuri care a împovărat inutil economia și piața muncii din România”, a declarat deputatul AUR Lucian Mușat.

Comments are closed