Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): „La întâlnirea cu sindicatele am solicitat public transparență totală în redactarea legii salarizării unitare!”

Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels a participat miercuri, 13 mai, la întâlnirea cu reprezentanții a cinci confederații sindicale pentru a pune în lumină problemele privind legea salarizării unitare pregătită de către actuala guvernare. Potrivit parlamentarului, deși legea trebuie să fie finalizată până în luna august, actorii relevanți nu fac parte din procesul consultativ.

„Alături de Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, domnul George Simion, am avut o întâlnire cu liderii celor cinci confederații sindicale reprezentative din România. A fost o discuție aplicată și foarte serioasă. Și a scos la lumină o problemă pe care nu mai avem voie să o ignorăm: Guvernul lucrează în secret la legea salarizării unitare.

O lege care va decide cât, cum și dacă vor fi plătiți decent milioane de români, profesori, polițiști, militari, medici, asistenți, funcționari.

O lege care trebuie adoptată până în august. Și pe care nimeni, niciun sindicat, nicio entitate publică din România, nu o cunoaște. Nimeni, în afara celor câțiva oameni care o redactează între ei, în spatele ușilor închise”, a susținut deputatul Ramona Bruynseels.

În opinia parlamentarului AUR, Guvernul Bolojan aplică aceeași lipsă de transparență precum în cazul contractelor negociate privind împrumuturile SAFE.

„Așa cum s-a întâmplat cu SAFE, cu cele 15 contracte de peste 10 miliarde de euro adoptate pe ultima sută de metri, fără analiză, fără transparență, așa se pregătește și legea care va dicta veniturile a milioane de oameni.
Se trage de timp. Și apoi, în ultima clipă, vom fi puși toți în fața faptului împlinit”, a mai spus aceasta.

Ramona Ioana Bruynseels solicită actualei guvernări să dea dovadă de transparență și să inițieze un dialog real cu sindicatele.

„De aceea, solicităm public:

  • Transparență totală în redactarea legii salarizării unitare;
  • Sindicatele să fie invitate, real, la dialog și informate asupra prevederilor;
  • Guvernul să iasă și să ne spună pe ce principii se construiește legea, care sunt pilonii ei.

Pentru că nu poți face o lege a salarizării unitare bazată strict pe situația economică de azi. Trebuie să fie o lege trainică, una care să nu mai necesite modificări peste doi ani, una care să nu creeze inechități sociale pentru următorii zece ani”, a subliniat deputatul AUR.

Bruynseels a adăugat că întrebarea pe catre trebuie să și-o pună instituțiile statului este cum să facă pentru ca românii să trăiască decent în propria lor țară.

„Și pentru că, dincolo de tehnicalități, în spatele acestei legi sunt oameni reali. Cei mai mulți români nu trăiesc decent. Coșul minim zilnic este total insuficient. Oamenii nu reușesc să ofere un trai decent familiilor lor, după o viață întreagă de muncă cinstită.

Atunci, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem toți, în Parlament și în Guvern, este una singură: cum facem ca România să își plătească oamenii decent? Cum facem ca românii să își dorească să rămână în țara lor, în loc să o părăsească pentru un trai mai bun în altă parte?

Răspunsul nu vine dintr-o lege scrisă în secret, pe genunchi, doar ca să bifăm un jalon în PNRR.

Pentru că această „bifare” ne poate costa, pe toți, mai mult decât banii pe care i-am putea pierde altfel. Le datorăm oamenilor adevărul. Și un minim de respect”, a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE