Monica Iagăr – Declarație de presă – Solicit Curţii de Conturi să clarifice cum a pierdut statul român prejudicii prescrise de zeci de milioane de lei la Ministerul Tineretului şi Sportului

Deputatul AUR, Monica Iagăr, a adresat o interpelare oficială către Curtea de Conturi a României, solicitând clarificări urgente privind situaţia unor prejudicii prescrise identificate la Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi amploarea fenomenului la nivelul întregii administraţii publice centrale.
Demersul parlamentar are la bază constatările din rapoartele oficiale ale Curţii de Conturi şi ale Corpului de Control al ministrului, care indică faptul că statul român ar fi pierdut posibilitatea recuperării unor sume estimate la peste 12 milioane de lei, existând inclusiv documente care menţionează prejudicii nerecuperate de aproape 30 de milioane de lei.
“Statul român nu poate funcţiona după regula prescripţiei tăcute şi a lipsei de răspundere. Atunci când prejudicii de milioane de lei se prescriu, iar nimeni nu răspunde, avem o problemă sistemică gravă care afectează direct interesul public şi încrederea cetăţenilor în instituţiile statului”, a declarat deputatul AUR, Monica Iagăr.
Prin interpelarea depusă se solicită conducerii Curţii de Conturi să precizeze ce sume au fost recuperate efectiv, ce acţiuni civile sau penale au fost iniţiate, dacă au fost trase la răspundere persoanele responsabile, câte instituţii publice centrale au înregistrat creanţe prescrise în perioada 2020-2024, dar şi care este valoarea totală a prejudiciilor rămase nerecuperate la nivel naţional.
Documentul ridică şi problema unei vulnerabilităţi sistemice în administraţia publică, şi anume situaţiile în care termenele de prescripţie expiră atât pentru recuperarea creanţei principale, cât şi pentru atragerea răspunderii persoanelor care aveau obligaţia legală să prevină pierderea banilor publici.
“Nu putem accepta ca milioane de lei din bani publici să dispară prin pasivitate administrativă, neglijenţă sau lipsă de urmărire juridică. Este nevoie de transparenţă totală, de mecanisme reale de control şi de răspundere concretă pentru cei care permit prescrierea prejudiciilor statului”, a mai precizat deputatul AUR.
Prin această interpelare sunt solicitate inclusiv date statistice oficiale privind prejudiciile prescrise în administraţia publică centrală, rata reală de recuperare a acestora, sesizările penale formulate de Curtea de Conturi, măsurile neexecutate de instituţiile auditate şi metodologia de follow-up aplicată de Curte.
Demersul parlamentar urmăreşte consolidarea controlului asupra utilizării fondurilor publice şi identificarea unor eventuale modificări legislative necesare pentru prevenirea pierderii creanţelor statului prin prescripţie.

Distribuie acest articol!