Dorel Vulpoiu – Declarație de presă – România în pragul colapsului energetic

Deputatul de Galaţi, Dorel Vulpoiu, atrage atenţia asupra unei crize energetice fără precedent care ameninţă întreaga economie românească, după escaladarea dramatică a preţurilor la ţiţei, gaze naturale şi carburanţi în ultimele trei săptămâni.

Potrivit datelor şi analizelor recente, preţurile ţiţeiului nu vor mai reveni prea curând sub 70 de dolari/baril, deoarece facilităţile logistice afectate de conflicte nu se vor reconstrui decât în 3-5 ani. În paralel, preţurile uriaşe ale gazelor vor genera o creştere majoră a preţurilor la alimente. Europa se confruntă cu un nou şoc energetic major: QatarEnergy, unul dintre cei mai importanţi exportatori de gaz natural lichefiat, ar putea reduce drastic livrările după atacuri care au diminuat producţia cu aproximativ 17%, cu pierderi anuale de 12,8 milioane tone şi recuperarea posibilă abia în 3-5 ani. În România, motorina a trecut de 10 lei/litru, analiştii vorbesc deschis despre riscul unei penurii reale.
„Riscul unui blocaj este mare Guvernul Bolojan stă pe loc în plină criză, analizează măsuri în timp ce Europa intervine în forţă cu plafonări, reduceri de accize, interdicţii la exporturi şi eliberări din rezerve strategice. Noi rămânem în faza discuţiilor, iar preţurile explodează”, a declarat deputatul Dorel Vulpoiu.
Parlamentarul critică dur lipsa totală de măsuri concrete a Guvernului Bolojan.
„Guvernul vorbeşte despre reforme dar realitatea din teren arată exact opusul: analiză, analiză şi iar analiză, fără nicio acţiune. Preţuri sunt din ce în ce mai mari iar costurile energetice sunt sufocante. Antreprenorii sunt împinşi spre faliment, familiile spre sărăcie, iar economia locală şi naţională încep să cedeze.”
Deputatul subliniază că aceste evoluţii au consecinţe directe asupra întregii economii: „Fiecare zi fără măsuri înseamnă preţuri mai mari la carburanţi şi alimente, mai puţine locuri de muncă, investiţii blocate şi mai puţine taxe la buget. În loc să protejeze cetăţenii şi mediul de afaceri, Guvernul creează un climat în care tot mai mulţi renunţă şi România intră într-o fundătură economică.”
În final, Dorel Vulpoiu avertizează că aceste semnale trebuie tratate cu maximă seriozitate.
„Guvernul care nu înţelege unde ne aflăm şi că trebuie luate măsuri radicale va duce ţara într-o fundătură. Dacă Bolojan continuă în aceeaşi direcţie, vom vedea nu doar preţuri la motorină peste 10 lei, ci şi o economie tot mai slăbită, cu şomaj, sărăcie energetică şi pierderea ultimelor iluzii europene de revenire”.

Distribuie acest articol!