Fabian Radu (deputat AUR): „Ministrul Oana Țoiu cunoștea problemele MAE în situații de urgență majoră sau statul român a fost, din nou, luat pe nepregătite?”

„Conflictul din Orientul Mijlociu dovedește că Ministerul Afacerilor Externe al României este depășit atunci când se lovește de momente de criză majoră care afectează zeci de mii de români.

Nicio țară din lume nu are un glob de cristal pentru a anticipa evoluția războiului, însă o țară europeană, membră NATO, trebuie să aibă mecanismele de intervenție și asistență consulară puse la punct la niveluri ireproșabile.

Nu înțelegem cum protejează statul român turiștii care intenționează să meargă în zone cunoscute că stau pe un butoi de pulbere, iar escaladarea conflictelor reprezintă doar o chestiune de ore. Cum a fost posibil să avem în aceste zile zeci de elevi plecați în Orientul Mijlociu fără măsuri suplimentare pentru conștientizarea riscurilor?

Faptul că MAE se ascunde acum sub explicația că riscurile erau publicate undeva pe niște site-uri web este ca și cum te-ai proteja de un uragan cu o pelerină de ploaie. Dacă nu există măsuri suplimentare, de ce nevoia acestora nu a fost pusă în discuție în interiorul Ministerului?

Faptul că Ministerul Afacerilor Externe recunoaște acum că mecanismul european nu oferă compensații pentru hoteluri înseamnă că europenii blocați în zonele de conflict riscă să rămână fără un acoperiș deasupra capului asigurat. Dar această lacună nu era cunoscută? Nu sunt știute punctele slabe ale legislației și instrumentele pe care se bazează statul în situații de criză majoră? Și dacă sunt identificate în analizele interne, de ce nu există intenția de a întări capacitatea statului de a interveni imediat?

MAE are probleme serioase atât din punct de vedere al resurselor, cât și al legislației. Și nu o spunem noi. Mulți dintre cei peste 300 de români întorși din Israel au reclamat că și-au plătit singuri biletele, că nu li s-a răspuns la telefoane și că nu au primit informații la timp. A funcționat, la urma urmei, serviciul consular al statului român?

Este nevoie urgentă de reformă, investiții, digitalizare, instruirea personalului consular și regândirea mecanismelor de intervenție pentru ca siguranța propriilor cetățeni să fie garantată.

Și firește că ne întrebăm dacă Oana Țoiu, în cele opt luni de mandat la conducerea Ministerului, a luat vreo măsură concretă pentru consolidarea capacității de reacție a MAE tocmai în astfel de situații sau s-a mers pe vechea meteahnă românească „merge și așa”?”, a declarat deputatul AUR, Fabian Radu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE