Senatorul AUR Nicolae Vlahu critică noile prevederi legislative care introduc sarcini suplimentare în activitatea notarilor publici, avertizând că acestea nu fac decât să îngreuneze, în ansamblul său, procesul administrativ. Acesta subliniază că profesioniștii din domeniu s-au opus deja acestor modificări, considerându-le o barieră birocratică lipsită de fundament practic.
„Se prevede o obligație suplimentară în sarcina unui profesionist. Urmare a adresei înaintate către Uniunea Notarilor, aceștia au spus în mod evident că nu își doresc o astfel de modificare. Ea ar produce o birocrație suplimentară, adică se instituie o obligație în sarcina notarului, obligație de care trebuie să țină cont; pe lângă obligația de a informa, și obligația de a nota faptul că i-a informat pe cetățeni în cuprinsul actului. Adică producem o birocrație în mod inutil, fiindcă modalitățile de rezolvare ale unui litigiu sunt cunoscute de toată lumea: putem merge în instanță, mediatorii sau curțile de arbitraj”, a declarat senatorul AUR.
Nicolae Vlahu argumentează că intervenția legislativă este redundantă, având în vedere că formele de soluționare a conflictelor sunt deja accesibile publicului, și atrage atenția asupra lipsei de claritate privind aplicarea legii.
„În realitate, nu este necesară o astfel de intervenție, fiindcă produce doar un plus birocratic pentru notar. Mai mult, nu s-a explicat în niciun fel sancțiunea nerespectării acestei obligații. Nu înțelegem de ce se dorește supraîncărcarea actelor juridice cu mențiuni formale care nu schimbă fondul problemei, dar complică inutil munca notarului și timpul cetățeanului petrecut în birourile notariale”, a precizat senatorul AUR, Nicolae Vlahu.

Comments are closed