Deputatul AUR Bogdan Velcescu anunță că Parlamentul României a demarat procedura oficială pentru a solicita explicații autorităților ucrainene, după ce deputatului AUR Petru-Gabriel Negrea i-a fost interzis accesul în Ucraina pe data de 22 februarie și a fost supus unui tratament degradant în Punctul de Trecere a frontierei Siret, unde a fost reținut și împins fizic peste frontieră. Incidentul a avut loc în timp ce acesta se deplasa la Cernăuți, la invitația unui profesor al Universității Naționale din Cernăuți.
Demersul Camerei Deputaților a fost inițiat în urma sesizării înaintate de deputatul Petru-Gabriel Negrea către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, fiind solicitat un răspuns oficial din partea autorităților ucrainene în legătură cu incidentele grave prin care acesta a trecut.
„Vă anunț că astăzi, în Biroul Permanent, fost avizată solicitarea AUR, care a cerut o reacție oficială a Parlamentului României asupra incidentului prin care a trecut domnul Petrică Negrea, deputatul nostru de Suceava. Mai exact, Biroul Permanent a mandatat Comisa de Politică externă din Camera Deputaților pentru a solicita autorităților ucrainiene explicații oficiale în legătură cu incidentele grave prin care dumnealui a trecut” a declarat Bogdan Velcescu.
Deputatul AUR afirmă că reacția Parlamentului a fost întârziată și obținută cu presiune constantă, într-un context în care răspunsul instituțional ar fi trebuit să fie imediat și ferm.
„Nu vreau să intru în detalii în ceea ce s-a întâmplat acolo, dar vreau să știți că, ușor, cu greu, se mișcă și Parlamentul și are o reacție la adresa autorităților din Ucraina, când nimeni nu s-ar fi așteptat” a susținut Bogdan Velcescu.
Acesta avertizează că astfel de situații nu pot fi tratate cu pasivitate și că instituțiile statului au obligația să își asume responsabilitatea și să adopte o poziție clară.
„Rămâne de văzut care este forma finală în care acesta va fi prezentat, dar am cumva încredere că nu vor rămâne lucrurile așa” a declarat Bogdan Velcescu.
Bogdan Velcescu afirmă că Parlamentul are obligația să apere demnitatea și statutul unui deputat român și să transmită un semnal clar atunci când un reprezentant ales al României este implicat într-un incident grav în afara țării.

Comments are closed