„Ilie Bolojan este primul premier din istoria României care nu a vorbit niciun moment despre investiții în sistemul de învățământ, ci doar despre tăieri și reduceri făcute cu barda.
Sindicatele din învățământ anunță că aproape 34.000 de profesori sunt pregătiți să declanșeze o grevă generală fie în luna martie, fie spre sfârșitul anului școlar, după ce dialogul cu guvernanții s-a încheiat cu o ușă trântită în nas.
Măsurile de austeritate sunt o batjocură. Scăderea veniturilor, creșterea normei didactice, concedierile, comasarea haotică a unităților școlare și tăierea burselor școlare au lovit în plin sistemul educațional.
Acesta este respectul guvernaților față de elevi, studenți și profesori. PSD-PNL-USR-UDMR s-au lepădat de promisiunile făcute în campania electorală. Sprijinirea elevilor și studenților din medii defavorizate, reducerea abandonului școlar, salarii competitive pentru profesori s-au dovedit doar niște vorbe în vânt.
Sistemul de învățământ se află pe buza prăpastiei. Sindicaliștii avertizează că 5.000 de profesori din mediul urban sunt obligați să predea discipline pentru care nu au pregătire, peste 4.000 de cadre didactice calificate au părăsit deja sistemul, iar zeci de mii de profesori se vor pensiona în anii ce urmează, fără să aibă cine să-i înlocuiască.
Toate posturile din învățământ și cercetare sunt astăzi blocate, iar mediul universitar și de cercetare se află pe marginea falimentului, aruncând tinerii cercetători pe drumuri, fără să li se mai acorde nicio șansă să rămână în țară pentru a profesa în domeniul lor de specialitate.
Profesorii s-au săturat să fie sacrificați. S-au săturat de batjocura Guvernului Bolojan. Măsurile adoptate s-au dovedit deja ineficiente și pun în pericol viitorul a sute de mii de elevi și studenți.
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, în frunte cu premierul Ilie Bolojan, trebuie să înțeleagă că investițiile în educație nu sunt o povară fiscală pusă pe finanțele statului, ci singura cale ca generațiile viitoare să mai aibă un viitor în propria lor țară”, a declarat deputatul AUR, Silviu Gurlui.

Comments are closed