„Cazul acordului MERCOSUR îl devoalează complet pe ministrul Agriculturii, Florin Barbu, drept ceea ce este: un politician duplicitar, care una spune fermierilor români și alta face în interiorul Guvernului din care face parte.
Florin Barbu a ieșit public să spună că „România a respins acordul MERCOSUR” și că apără interesele agricultorilor. În realitate, România a votat pentru acest acord în Consiliul UE. Nu opinia contează, nu declarațiile televizate contează, ci votul oficial al statului român. Iar acel vot este unul care lovește direct agricultura românească.
Aceasta nu mai este o simplă contradicție. Este ipocrizie politică în forma ei pură. Este un dublu limbaj periculos: unul pentru presă și pentru fermieri, altul pentru Bruxelles. Florin Barbu joacă rolul „ministrului patriot” în fața camerelor de filmat, dar acceptă, tacit sau explicit, decizii care distrug exact sectorul pe care ar trebui să-l apere. Cum poate spune PSD că nu știa că acordul va fi votat favorabil de România de vreme ce au secretari de stat peste tot, în toate ministerele? Este ipocrizie pură din partea social democraților!
Dacă ministrul Agriculturii chiar a fost împotriva acordului MERCOSUR, atunci este fie irelevant în propriul guvern, fie complice la o mascaradă politică. Dacă știa că România va vota pentru și totuși a ieșit să vorbească despre „respingere”, atunci asistăm la o minciună deliberată adresată fermierilor români.
Nu poți să plângi de milă agriculturii dimineața și să o vinzi după-amiaza, așa cum face acest guvern condus de Ilie Bolojan și susținut de PSD, PNL, USR și UDMR. Nu poți să te declari apărătorul fermierilor și să faci parte dintr-un guvern care îi condamnă la faliment prin importuri masive din America de Sud, în condiții de concurență neloială. Nu poți să acuzi „alți miniștri” sau „Ministerul de Externe” când ești parte din aceeași coaliție care guvernează și decide.
Ipocrizia lui Florin Barbu este cu atât mai gravă cu cât fermierii români sunt deja sufocați de taxe, costuri crescute, lipsă de sprijin și politici incoerente. Acordul MERCOSUR, combinat cu măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan, este o lovitură aproape mortală pentru agricultura românească.
Un ministru al Agriculturii nu are voie să joace teatru. Nu are voie să vorbească pe două voci. Nu are voie să se ascundă în spatele declarațiilor când faptele îl contrazic. Agricultorii români au nevoie de adevăr, nu de duplicitarism.
Ceea ce vedem astăzi nu este apărarea interesului național, ci o încercare jalnică de a acoperi un eșec politic major. Iar fermierii români nu vor uita cine i-a mințit și cine i-a abandonat exact când aveau cea mai mare nevoie de sprijin”, a declarat Gabriel Florea, deputat AUR.

Comments are closed