Adresată: Domnului Prim-Ministru al României, Gavril-Ilie BOLOJAN
De către Domnul senator: Nicolae VLAHU
Circumscripția electorală: Nr. 14 Constanța
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Obiectul Interpelării – Situația furnizării apei potabile din Județul Prahova
Domnule prim-ministru,
Situația referitoare la furnizarea apei potabile din jud. Prahova vă este deja arhicunoscută. Lacul de acumulare de la Paltinu este administrat de ABA Buzău-Ialomița / SGA Prahova. Apariția catastrofei legate de lipsa măsurilor alternative privind furnizarea apei potabile, bâlbele autorităților locale și centrale privind remedierea situației crează imaginea clară de ansamblu privind impotența administrației de a judeca și întreprinde măsuri rapide de gestionare a situațiilor de urgență.
Simpla trimitere a corpului de control de către doamna ministru al mediului nu rezolvă problema locuitorilor din zonă. Având în vedere afirmațiile domniei sale referitoare la problema întreruperii furnizării agentului termic, vă rog să îmi comunicați următoarele :
- În câte orașe din județ există sistem centralizat public de furnizare a agentului termic și care este situația furnizării de agent termic în aceste orașe?
- Care sunt măsurile pe care le veți adopta raportat la modul de comunicare al unui reprezentant al Guvernului care lansează afirmații de acest tip, fără a cunoaște modul de funcționare al sistemului de producere și distribuire al agentului termic.


Comments are closed