Există spitale în România în care unele secții funcționează cu jumătate din numărul de asistente, iar când vine vorba de infirmiere și îngrijitoare situația este si mai gravă. În spitalele de urgență, unde fluxul de pacienți este continuu, munca asistentelor și a infirmierelor poate fi extrem de grea, iar lipsa de personal agravează situația. Nu puține sunt unitățile sanitare în care pe turele de noapte o asistentă este nevoită să îngrijească 15 pacienți, iar o infirmieră 30!
Acesta este rezultatul lipsei de profesionalism, a unei viziuni strategice, dar și a politizării excesive, din sistemul medical românesc – personal insuficient și suprasolicitat, investiții minime în infrastructură și echipamente.
În calitate de deputat de Prahova și de reprezentant al tuturor locuitorilor județului, i-am adresat o nouă întrebare parlamentară ministrului Sănătății, domnului Alexandru-Florin Rogobete, prin care îi solicit să îmi comunice clar, următoarele: care este deficitul de personal medical la unitățile spitalicești din județul Prahova, defalcat pentru fiecare unitate și specializare în parte, care este deficitul de medici de familie în județ, câți medici lucrează, în paralel, atât în sistemul de stat, cât și în cel privat, precum și care sunt soluțiile – și calendarul de implementare al acestora – pentru reducerea lipsei de personal calificat din sistem.
Milioane de români plătesc taxe și impozite pentru a susține un sistem medical care, momentan, este decuplat de realitate! Însă, viețile noastre nu sunt o loterie!
Aceasta situație, în care ne luptăm pentru dreptul nostru firesc la servicii medicale de calitate nu mai poate continua prin subvenționarea la nesfârșit a unui sistem neperformant!
AUR are singura soluție – alegerile anticipate! Și un guvern format din oameni competenți, care să repună țara pe linia de plutire și să ofere românilor încrederea pierdută!


Comments are closed