Adresată:
Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 15.10.2025
Obiectul întrebării: Accesul tinerilor la locuințe, stadiul programelor ANL și al locuințelor sociale
Stimate Domnule Ministru,
Accesul tinerilor la locuințe rămâne o problemă acută în marile centre urbane, cu efecte majore asupra mobilității forței de muncă și asupra natalității. Lipsa locuințelor sociale și întârzierile în programele ANL, alături de creșterea costurilor la credite și chirii, fac dificilă tranziția tinerilor către independență locativă.
Având în vedere interesul public ridicat pentru soluții rapide și transparente, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care este stadiul actual al programelor de locuințe ANL și al locuințelor sociale la nivel național? Vă rog să detaliați pentru județele Iași, Neamț, Bacău, Galați, Suceava, Brașov.
2. Ce măsuri sunt planificate pentru creșterea fondului locativ destinat tinerilor și categoriilor vulnerabile?
3. Cum intenționează ministerul să asigure transparența listelor de priorități și a criteriilor de repartizare?
4. Există un calendar pentru demararea/continuarea proiectelor de locuințe în județele Iași, Neamț, Bacău, Galați, Suceava, Brașov?
Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.
Comments are closed