Adresată de către senator: Sorin LAVRIC
Circumscripția electorală: nr. 29 – Neamț
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației politice: Lichidarea grupului de partizani conduși de colonelul Ion Uță în sângeroasa noapte dintre 7 și 8 februarie 1949
În noaptea dintre 7 și 8 februarie a anului 1949, Securitatea avea să desfășoare mai multe operațiuni de anihilare a grupurilor de partizani de pe teritoriul Banatului. Una dintre ținte a fost gruparea condusă de colonelul Ion Uță, care a reușit să reziste în munți timp de un an.
Grupul a găsit loc de refugiu, inițial, la unul dintre sprijinitorii partizanilor – Dionisie Careba din satul Borlovenii Noi. Dat fiind faptul că sălașul se afla la drumul mare, într-un loc mai expus, colonelul Uţă și-a mutat grupul cu ajutorul lui Careba într-o locație mai retrasă. Însă ascunzătoarea nu a putut fi ferită de privirile Securității.
În urma trădării unui membru al grupului, organele Securității l-au anchetat pe Dionisie Careba pentru a descoperi locația ascunzătorii. Văzând rezistența lui Careba, Securitatea, cu monstruozitatea ce o caracteriza, a recurs la un mijloc inuman: unul dintre securiști a luat-o de picior pe fiica lui Dionisie Careba în vârstă de 3 ani și a ținut-o deasupra fântânii cu amenințarea că o va arunca dacă nu îi conduce la ascunzătoare. Cedând presiunilor, Dionisie Careba a dezvăluit trupelor de Securitate locul unde se adăposteau partizanii.
Într-un ultim efort de a-i ajuta pe partizani, Careba, recurgând la un șiretlic, l-a avertizat pe Uță de sosirea agenților. Cei doi partizani s-au înțeles ca, în cazul în care Securitatea l-ar captura, Careba, aprinzând o țigară în preajma ascunzătorii, să le dea de știre despre venirea trupelor.
Agenții Securității, în jur de 40 la număr, au ajuns la ascunzătoare în dimineața zilei de 8 februarie. Din documentele de arhivă reiese că atacul coordonat de maiorul Ciorapciu a durat între 30 și 45 de minute. Ieșind din sălaș, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba (unchiul lui Dionisie și proprietarul ascunzătorii) au fost împușcați mortal de sergentul major Bârsan Timofte și caporalul Coman Spiridon.
Încercând să spargă încercuirea, Colonelul Uță, Voica Ilie, Vlădescu Mircea și Dumitru Mutașcu au atacat fără succes agenții Securității conduși de sublocotenentul Boscu Iacob. În urma confruntării, bravul colonel Ion Uță și Ilie Voica au fost împușcați mortal, iar Mircea Vlădescu a fost rănit, fiind condamnat la 20 de ani de muncă silnică.
Din lupta cu organele Securității au reușit să scape doar Dumitru Mutașcu (care va fi asasinat în anul 1954), Baderca Iancu (executat în cele din urmă la Penitenciarul Caransebeș) și Petre Pușchiță (va fi omorât în Pădurea Verde în anul 1949).
Istoria adevărată, care se dorește ascunsă în permanență, pentru că pe unii încă îi deranjează, ne obligă să menționăm faptul că Securitatea a rezemat de gardul postului de miliție din localitatea Domașnea trupurile lui Ion Uță, Voica Ilie, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba. Pentru a-i batjocori, le-au pus fiecăruia câte o țigară în gură.
În încheiere rămân cuvintele vii ale colonelui Ion Uță:
„Este momentul suprem să le spunem: a sosit clipa. Dar pentru aceasta sunt necesare mijloace, nu numai vorbe de încurajare și exemple de răbdare și curaj. Trebuie să trecem de la pregătirea tăcută, plină de suferințe și pericole, la acțiune, care întotdeauna a fost plină de rezultate fructuoase. Dacă e să pierim, mai degrabă pierim prin acțiune decât prin pasivitate. Deci, acțiune pentru a ridica moralul și cu orice sacrificiu a împiedica consolidarea inamicului.”
Mă simt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele bravilor luptători din jurul colonelui Ion Uță omorâți pentru idealul de avea România dezrobită de sub ocupația comunistă.
Comments are closed