Ștefănescu Daniela – Declarație politică – Guvernul a inventat o nouă tehnică legislativă: ordonanța puzzle

Adresată de către domnul senator: Daniela ȘTEFĂNESCU

Circumscripția electorală: Nr.04, Bacău

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Subiectul declarației: Guvernul a inventat o nouă tehnică legislativă: ordonanța puzzle.

Legislația un puzzle din care Guvernul azi scoate o piesă, mâine o pierde, peste o săptămână o caută și o lipește la loc. Și, bineînțeles, speră că nimeni nu observă. Nu e glumă, e un lucru extrem de serios.

Da, în prezent asistăm la o practică guvernamentală extrem de periculoasă și profund neconstituțională: folosirea ordonanțelor de urgență nu pentru situații extraordinare, ci pentru reglaje politice interne și pentru consolidarea controlului prim-ministrului .

Cel mai recent exemplu este cazul incredibil prin care se reglementează numirea șefului Corpului de control al prim-ministrului. Într-o primă ordonanță, Guvernul introduce, pe lângă reglementări privind ajutorul de stat pentru Valea Jiului, prevederi referitoare la conducerea Corpului de control al prim-ministrului.

Și ce se întâmplă? Printr-o gafă monumentală au șters întreg articolul. Toată procedura de numire. Pur și simplu!

Și atunci Guvernul ce face? Stă o săptămână, își dă seama de prostie și procedura de numire a șefului Corpului de control al prim-ministrului , e reintrodusă prin altă ordonanță de urgență, ordonanța privind “susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați”, unde criteriile pentru numire dispar, exact așa cum și-au dorit.

Această succesiune de acte normative arată clar că nu avem de-a face cu urgențe reale, ci cu improvizații legislative făcute pentru a servi intereselor de moment ale Executivului. Este o dovadă de aroganță și neprofesionalism, dar mai ales o încălcare a Constituției. Pentru că, potrivit articolului 115 alin. (4) din Constituție, ordonanțele de urgență pot fi adoptate doar în situații extraordinare. Ori, aici, singura urgență a fost aceea de a repara o greșeală proprie.

Această practică a ordonanțelor „omnibus” nu este doar neprofesionistă. Ea este abuzivă și periculoasă. Folosește probleme sociale reale – de la Valea Jiului la educația copiilor – pentru a masca interese politice înguste. Este o sfidare la adresa Parlamentului și a cetățenilor. Acest mod de legiferare transformă ordonanța de urgență într-un instrument discreționar al Guvernului și reduce Parlamentul la un simplu spectator. Este o încălcare directă a articolului nr. 61 din Constituție, care stabilește Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare.

Nu putem tolera ca Executivul să abuzeze de ordonanțe. Nu e guvernare și nu e respect față de Parlament. E dispreț total.

Avem datoria de a spune răspicat: destul acestei practici periculoase, neconstituționale și profund distructive pentru echilibrul puterilor în stat, o practică prin care  Guvernul a demonstrat că disprețuiește legea, disprețuiește Parlamentul și disprețuiește cetățenii.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către senator: Ciprian-Titi STOICA Circumscripția electorală: Nr. 37 […]
Adresată de către domnul senator: Daniela ȘTEFĂNESCU Circumscripția electorală: Nr.04, […]
Adresată: Domnului Bogdan Ivan Ministrul Energiei De către Domnul senator: Eugen-Cristian […]